Skip to main content

Teatrul Național din Timișoara anunță o nouă ediție a Concursului Național de Dramaturgie

XPilates & Spa

Luni încep înscrierile pentru Concursul Naţional de Dramaturgie, în care, în acest an, tema este “solidaritate”.

CND este o competiție inițiată de Ministerul Culturii în anul 2004, iar un an mai târziu, Teatrul Național a preluat organizarea lui.

Juriul CND 2021 este format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea (președintele juriului), criticul de teatru Călin Ciobotari (membru) și Codruța Popov, consultant artistic (membru).  

Criterii de evaluare:

–    originalitatea subiectului

–    coerența situațiilor scenice

–    adresabilitatea textului

CITEŞTE ŞI: Bătrână arsă de vie, în propria casă! A fost găsită de pompieri, sub dărâmături

Formatul CND2021:    

Etapa I – transmiterea propunerilor: concurenții transmit textul dramatic înscris în concurs;

Etapa a II-a – selecția: juriul analizează individual textele transmise și selectează în întâlnire comună cele 4 texte finaliste

Etapa a III-a – anunțarea textelor finaliste: secretarul CND deschide plicurile conținând datele de contact ale autorilor și face anunțul privind textele finaliste;

Etapa a IV–a – ateliere de dramaturgie: textele selecționate sunt adaptate ca scenarii de spectacol de 4 echipe formate, fiecare, din autor, actori și regizor;  

Etapa a V-a – spectacole-lectură: cele 4 piese, în forma finală, sunt prezentate în spectacole-lectură;

Etapa a VI-a – desemnarea textului câștigător: în urma vizionării celor 4 spectacole-lectură, juriul desemnează textul câștigător;

Etapa a VII-a – finalizarea concursului: montarea piesei câștigătoare la Teatrul Național din Timișoara; publicarea în volum a celor 4 texte finaliste, în forma adaptată pentru scenă, rezultată din lucrul în cadrul atelierelor de dramaturgie.

Calendarul CND2021:

Etapa I: 22.03 – 20.05.2021

Etapa a II-a: 21.05 – 29.06.2021

Etapa a III-a: 30.06.2021

Etapa a IV—a: (în cadrul FEST-FDR 2021)

Etapa a V-a: (în cadrul FEST-FDR 2021)

Etapa a VI-a: (în cadrul FEST-FDR 2021)

Etapa a VII-a: octombrie – noiembrie 2021

Modalitatea de înscriere în concurs:

–    Propunerile se trimit în plic, pe adresa: Teatrul Naţional, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România. Pe acest plic nu se notează numele expeditorului.

–    Plicul va conține:    

– textul dramatic (cu diacritice), în format print sau digital (stick sau dvd);

– alt plic, de dimensiuni mai mici, sigilat, pe care este notat titlul textului propus. În interiorul acestuia se vor afla numele și datele de contact ale autorului.

CITEŞTE ŞI: Nici pandemia nu-l opreşte! Horia Colibăşanu pleacă spre Himalaya, să continue proiectul început în 2019

Condiții de participare:

–    Concursul se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanți sau consacrați, din România sau din diaspora.

–    Textele făcute publice anterior începerii concursului (montate, publicate, înregistrate audio etc.) și înscrise în concurs ca proiecte vor fi respinse, inclusiv propunerile înscrise în concurs sub pseudonim.

–    Înscrierile care conțin coordonatele autorilor altfel decât este prevăzut în condițiile de regulament, vor fi descalificate.

–    Propunerile transmise nu sunt returnabile.

Rezultate:

–    Premiul CND este în valoare de 2.000 de lei – drepturi de autor pentru crearea și reprezentarea pe scenă sau on-line a unui spectacol pe textul câștigător. Producător: Teatrul Național din Timișoara.

–    Toate cele 4 texte finaliste vor fi publicate în volum.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Sursa de Vest See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Sursa de Vest See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Sursa de Vest See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest