Târgul de Crăciun de la Timișoara se deschide mâine! Tot atunci va fi aprins și iluminatul festiv
Mâine, la Timișoara, se deschide Târgul de Crăciun, iar după lăsarea întunericului va fi aprins și iluminatul festiv.
Anul acesta, atracţiile vor fi în Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sfântul Gheorghe.
În zona centrală vor fi căsuţele cu produse specifice Sărbătorilor de Iernă, roata panoramică, bradul de Crăciun şi cupola luminoasă.
În parcarea de la Modex va fi zona cu produse alimentare, iar patinoarul a fost mutat în Piaţa Libertăţii.
Tot aici vor fi o mulţime de personaje de poveste şi castelul luminos prin care va trece trenuleţul lui Moş Crăciun.
În Piața Sfântul Gheorghe va fi amenajată o zonă cu igluuri, urşi polari şi pinguini.
O noutate în acest an sunt și cele două ateliere ale lui Moș Crăciun, dar și bradul amplasat în centrul Târgului, sub cupola de lumini.
Târgul de Căciun de la Timişoara va putea fi vizitat până pe 7 ianuarie 2024.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Video: Copile traficate sau victime ale pornografiei, adicții care ucid și pericolele de pe internet! Lecțiile care i-au făcut pe elevii din Variaș să amuțească
Zone de relaxare, podcasturi și laboratoare smart! Cum arată liceele viitorului și ce proiecte au votat elevii în cadrul programului de bugetare participativă?
A murit compozitorul Horia Moculescu! Avea 88 de ani
Peste 50 de expozanți din întreaga țară participă la Salonul Industriei Ușoare! Evenimentul are loc până duminică, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT!
Cel mai prestigios spital privat din Viena aduce la Timișoara expertiză de ultimă generație în tratarea cancerului
Timișoara va avea o Grădină Botanică în care educația, știința și soluțiile verzi vor funcționa integrat!
Atenție cum vă alegeți chiriașii! O femeie și fiul ei de 15 ani au fost amenințați cu un cuțit de un bărbat, în momentul în care încercau să-l evacueze din apartament!
Vrei o vacanță care ți se potrivește perfect? Eturia lansează conceptul de TravelPrint, prin care îți poți personaliza concediul
Orbit de gelozie, un bărbat l-a tăiat de mai multe ori pe partenerul fostei iubite, cu două cuttere. Este acuzat de tentativă de omor!
VIDEO: Tir, în flăcări, pe autostrada A1! Au intervenit de urgență echipaje de pompieri
Se trage cortina la Cinema Johnny! Începând de săptămâna viitoare, spectatorii sunt așteptați la proiecții de filme, ateliere și spectacole de teatru și circ
Amenzi usturătoare pentru cei care nu au repectat normele din construcții și publicitate stradală! Ce nereguli au descoperit polițiștii locali?
Copiii din vestul țării, fără acces la neurochirurgie specializată! Întâlnire de lucru la CCIA Timiș, pentru găsirea de soluții concrete
Hotărâre definitivă! Familia care ocupa ilegal clădirea de pe Loga 52 va fi evacuată
Primăria suplimentează fondurile pentru achiziția a 10 troleibuze moderne! Decizia vine după ce prima licitație nu a atras ofertanți
Inspectorul școlar general, Aura Danielescu, trage un semnal de alarmă după ce o elevă de liceu și-a pus capăt zilelor: „E mai important să-i ținem în viață decât să-i încărcăm cu informații”
Simonis dă vina pe greaua moștenire, după descinderile în cazul demolării stadionului din Timișoara!
Lasă un răspuns