Skip to main content

Start „Color the Village”! Un număr record de voluntari s-au alăturat festivalului de fapte bune, în care sunt renovate 30 de case, în doar 3 zile

Asociația Acasă în Banat dă astăzi startul celei de-a VI-a ediții a Color the Village, un adevărat festival de fapte bune ce durează 3 zile și în timpul căruia, voluntarii se adună ca să renoveze 30 de fațade dintr-un sat bănățean.

Evenimentul din acest an are loc în Altringen, județul Timiș, sat aparținător comunei Bogda, și a înregistrat un număr record de voluntari: 500 de persoane și-au confirmat prezența la eveniment.

Pentru că Altringen este o localitate cu puține gospodării, au fost alese și case din satele învecinate: Bogda, Sintar și Comeat. În numai trei zile, vor fi readuse la viață casele, cu specificul lor, pentru ca întreaga comunitate să își păstreze și să își ducă mai departe identitatea locală.

 „Vom face din acest sat un loc de basm, este amplasat pitoresc între dealuri, are case frumoase și mai ales, are o comunitate care își dorește să păstreze ceea ce are unic și frumos: tradiția de a ajuta, de a avea o casă îngrijită și frumoasă. Noi vom da în aceste trei zile o mână de ajutor și vă invit să veniți la Altringen, începând cu săptămâna viitoare să vedeți un sat de poveste”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Color the Village se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Urmează încă trei zile caniculare, avertizarea meteorologilor de tip cod galben de temperaturi extrem de ridicate fiind valabilă până marți, inclusiv.
Valul de căldură extremă care s-a abătut asupra României va rămâne și săptămâna viitoare, deși meteorologii anunțaseră cod roșu, doar pentru zilele de astăzi și mâine, pentru mai bine de jumătate din țară.
Brian Michael Taylor, un jucător american aflat la prima sa experiență în Europa, se va alătura lotului timişorean pentru sezonul viitor.
Având în vedere prognoza meteo, care anunță o zi caniculară în data de 13 iulie, UVT a devansat pentru ora 9:00 începerea Ceremoniei de Absolvire UVT, organizată în Piața Libertății din Timișoara. Evenimentul este deschis pentru întreaga comunitate timișoreană.