Skip to main content

Start „Color the Village”! 400 de voluntari muncesc cot la cot pentru a reda frumusețea unui sat bănățean

XPilates & Spa

Asociația Acasă în Banat dă astăzi startul celei de-a VII-a ediții a Color the Village, festivalul de fapte bune care se întinde pe trei zile și în timpul căruia, voluntarii se adună ca să renoveze 30 de fațade dintr-un sat bănățean.

Anul acesta 400 de voluntari ajung în satul Grădinari, din Caraș Severin. Grădinari este loc de intersecție și de târg din Valea Carașului, este poarta de intrare în zona turistică a Cheilor Nerei, cu atracții turistice inestimabile: Cheile Nerei, Ochiul Bei, Calea ferată Oravița-Anina, numeroase peșteri și sate încărcate de istorie.

Evenimentul din acest an va reuni printre sutele de voluntari de vârste și meserii diferite, și artiști plastici și pictori care vor transforma ziduri gri, cum ar fi cel al grădiniței, în opere de artă. Clădirea Primăriei, construită în 1913, este pregătită de a fi zugrăvită.

Accentul va fi pus pe zona centrală a satului unde se regăsesc câteva case tradiționale și specifice pentru zona Văii Carașului, dar pe de altă parte și multe clădiri abandonate.


Color the Village se află la a șaptea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Sursa de Vest See Full Bio

Public transit bus front view with a driver in a yellow shirt; Timisoara branding and accessibility icons on the bumper.

Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Sursa de Vest See Full Bio

Curved wall of stacked concrete bags along a calm water body under a clear blue sky and grassy embankment beyond.

Administrația Bazinală de Apă Banat anunță finalizarea lucrărilor de consolidare și reprofilare a râului Timiș pe sectorul Lugoj – frontiera cu Serbia, în județul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz șocant a ajuns în atenția procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Hand holding black-framed eyeglasses with round lenses outdoors on a paved surface.

Un elev de clasa a VIII-a a fost la un pas să nu poată susține Evaluarea Națională după ce și-a pierdut ochelarii de vedere, obiect indispensabil pentru activitățile zilnice și pentru examen. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest