Skip to main content

Sprijin financiar din partea Primăriei Timișoara pentru echipele CSH și CyberMoon, calificate la campionatele mondiale și europene de robotică

XPilates & Spa

Primăria Timișoara își reafirmă angajamentul față de excelența în educație, sprijinind participarea echipelor de robotică CSH și CyberMoon la competiții internaționale de prestigiu din cadrul programului FIRST Tech Challenge.

Autoritățile locale propun alocarea sumei de 360.000 de lei din bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare.

Suntem mândri de munca, creativitatea și pasiunea acestor tineri care duc numele Timișoarei în cele mai prestigioase competiții internaționale. Le dorim succes, premii valoroase și îi asigurăm că eforturile lor sunt văzute și apreciate la Timișoara”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Echipa CSH, reprezentând Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, a obținut premiul I – Inspire Award la etapa națională FIRST Tech Challenge, calificându-se pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial de Robotică. Competiția va avea loc în Houston, în perioada 29 aprilie – 2 mai 2026.

La rândul său, echipa CyberMoon, de la Colegiul Național „C.D. Loga” Timișoara, a câștigat premiul III – Sustain Award și va participa la European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții europene din cadrul programului. Evenimentul se va desfășura în Eindhoven, între 16 și 20 iunie 2026.

Proiectul de finanțare urmează să fie supus aprobării într-o viitoare ședință a Consiliului Local, fiind parte a unei strategii mai ample de susținere a elevilor cu performanțe deosebite.

Inițiativa se înscrie în eforturile constante ale municipalității de a promova excelența în educație. Începând din 2024, Primăria Timișoara organizează anual Gala Performanței în Învățământul Preuniversitar, eveniment dedicat recunoașterii elevilor și profesorilor care obțin rezultate remarcabile la competiții naționale și internaționale.

Prin acest demers, autoritățile locale își propun să încurajeze tinerele talente și să consolideze poziția Timișoarei ca un pol al inovației și educației de calitate.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

restrictii trafic

Începând de săptămâna următoare, o importantă arteră de circulație din comuna Ghiroda va fi închisă traficului rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Two graduates in black gowns with blue accents share a moment as one passes a large certificate to the other in a bright room

Oleksandra Matviichuck, avocat pentru drepturile omului și președinta organizației ucrainene Center for Civil Liberties, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Univeristății de Vest din Timișoara, în cadrul unui eveniment inclus în seria „Nobel @UVT”. Sursa de Vest See Full Bio

Video conference screenshot: main speaker Florica Chirita wearing glasses and a brown blazer, with participant thumbnails along the top edge.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Ambasada Republicii Indonezia în România, a organizat în data de 22 mai, seminarul online cu tema „Internaționalizare și Oportunități de Afaceri România – Indonezia / Trade Expo Indonesia”. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, între 5 și 7 iunie, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Table covered with burlap showcases a variety of potted cacti and succulents against an exposed brick wall, arranged in small pots and containers for display.

Pasionații de cactuși și plante suculente sunt invitați, între 29 și 31 mai, la o nouă ediție a expoziției organizate la Bastionul Theresia, în spațiul Indecis artist run. Sursa de Vest See Full Bio

Close-up of a train wheel resting on the rail, with a red wedge wheel chock securing it

Locuitorii din Timișoara și din localitățile din jur ar putea circula, în următorii ani, cu un tren metropolitan care să lege cartierele orașului de zona periurbană printr-o rețea feroviară modernă, integrată cu transportul public local. Sursa de Vest See Full Bio

Outdoor night concert with a dense crowd facing a brightly lit stage and two large screens.

Ediția din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei a depășit toate așteptările organizatorilor, reunind timp de trei zile zeci de mii de participanți din întreaga țară și din diaspora. Sursa de Vest See Full Bio

Vara își intră mai repede, în drepturi, în vestul țării, unde avem parte, în această săptămână, de temperaturi de-a dreptul caniculare. Sursa de Vest See Full Bio

Excavator demolishing a small house, debris and rubble scattered across the yard, with a tree on the right side.

Continuă demolările pe maulul Begăi! Echipele din subordinea Primăriei Timișoara au intervenit în forță, în această dimineață, pentru eliberarea unui teren de peste 2.000 de metri pătrați. Sursa de Vest See Full Bio

Woman with long curly hair sits at a desk with a laptop, gesturing with her left hand in a plant-filled office setting.

La cinci zile de la primele acuzații privind ordinele politice pe care le execută comisarii de mediu, în scandalul bolovanilor din Timișoara, șefa Gărzii de Mediu reacționează. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care anunța producerea unui accident rutier, soldat cu o victimă, lângă Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Nighttime urban street scene with a front-facing bus and a person lying on the curb beside tram tracks, headlights and streetlights creating glare.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, echipe ale societății de salubrizare SaluT și ale STPT au desfășurat o acțiune comună de curățenie pe liniile de tramvai din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Collection of assorted cacti and succulents arranged on a wooden table against a brick wall backdrop, in small pots of various shapes and sizes.

Pasionații de cactuși și plante suculente se reunesc pentru câteva zile, la Timișoara. Colecționari din mai multe orașe din țară vor expune colecții spectaculoase și vor împărtăși comunității timișorene secretele unor plante sănătoase. Sursa de Vest See Full Bio

Close-up of a caregiver placing a stethoscope on a diapered infant's back while gently holding the baby's leg.

Screeningul neonatal face posibil diagnosticul precoce al fibrozei chistice și începerea tratamentului înainte de apariția simptomelor. Fibroza chistică este subdiagnosticată în România. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest