Expoziție de cactuși și plante suculente la Timișoara! Ateliere, târg și colecționari din toată țara, la Bastionul Theresia

Pasionații de cactuși și plante suculente sunt invitați, între 29 și 31 mai, la o nouă ediție a expoziției organizate la Bastionul Theresia, în spațiul Indecis artist run.
Timp de trei zile, vizitatorii vor putea descoperi colecții private impresionante, vor participa la ateliere practice și vor discuta direct cu colecționari veniți din mai multe orașe ale țării.
Evenimentul reunește expozanți și colecționari din Timișoara, Arad, Turda, Satu Mare și Oradea. Printre invitați se numără Alex Gherguși, Asociația Aztekium, Demeter Zsolt-Mihail, Irina Olariu, Melchior Lévai, Ovidiu Bogdan Colărescu, Vasile Plăcintar, Sergiu Sas, Simona Szabo și Alexandru Cătălin Ungureanu.
Publicul va putea vedea plante miniaturale și exemplare rare, cultivate în ani de îngrijire atentă, dar și va primi sfaturi practice despre udare, înmulțire, altoire sau adaptarea plantelor la lumină și anotimpuri. Organizatorii spun că evenimentul se adresează atât colecționarilor experimentați, cât și celor care au doar câteva plante acasă și vor să învețe mai multe despre acest hobby.

Programul include prezentări și ateliere pentru adulți și copii. Printre temele abordate se numără îngrijirea cactușilor, speciile Astrophytum și Haworthia, înmulțirea plantelor suculente, înrădăcinarea Aztekium ritterii și tehnicile de altoire.
Cei mici vor avea parte de activități dedicate, inclusiv un atelier de plantare, unde își vor putea alege plantele și le vor putea lua acasă, dar și un atelier de desen inspirat de formele cactușilor și plantelor suculente.
În ultima zi a evenimentului va fi organizată și o masă specială „Dăruim”, de unde vizitatorii vor putea lua gratuit plante, ghivece ceramice și reviste de specialitate.
Intrarea este liberă.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
VIDEO Imagini de infarct! Momentul în care o mașină se răstoarnă în timpul unor drifturi, surprins de camerele de supraveghere
O mașină s-a răsturnat în timpul unor drifturi efectuate într-o parcare! Mmentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Sursa de Vest See Full Bio

Cooperare economică România – Indonezia! Noi perspective pentru mediul de afaceri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Ambasada Republicii Indonezia în România, a organizat în data de 22 mai, seminarul online cu tema „Internaționalizare și Oportunități de Afaceri România – Indonezia / Trade Expo Indonesia”. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival by MONS revine în Parcul Rozelor
Timișoara va găzdui, între 5 și 7 iunie, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Expoziție de cactuși și plante suculente la Timișoara! Ateliere, târg și colecționari din toată țara, la Bastionul Theresia
Pasionații de cactuși și plante suculente sunt invitați, între 29 și 31 mai, la o nouă ediție a expoziției organizate la Bastionul Theresia, în spațiul Indecis artist run. Timp de trei zile, vizitatorii vor putea descoperi colecții private impresionante, vor participa la ateliere practice și vor discuta direct cu colecționari veniți din mai multe orașe […]

Tren urban modern pentru Timișoara! Proiect de mobilitate care va conecta orașul cu localitățile din jur
Locuitorii din Timișoara și din localitățile din jur ar putea circula, în următorii ani, cu un tren metropolitan care să lege cartierele orașului de zona periurbană printr-o rețea feroviară modernă, integrată cu transportul public local. Sursa de Vest See Full Bio

Zilele Studenților Timișoarei 2026: zeci de mii de oameni au transformat festivalul într-o sărbătoare a tuturor generațiilor!
Ediția din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei a depășit toate așteptările organizatorilor, reunind timp de trei zile zeci de mii de participanți din întreaga țară și din diaspora. Sursa de Vest See Full Bio

Vine canicula! Ziua în care mercurul va urca în termometre până la 33 de grade Celsius
Vara își intră mai repede, în drepturi, în vestul țării, unde avem parte, în această săptămână, de temperaturi de-a dreptul caniculare. Sursa de Vest See Full Bio
Din nou cu buldozerele pe malul Begăi! Echipele municipalității demolează construcții ridicate ilegal
Continuă demolările pe maulul Begăi! Echipele din subordinea Primăriei Timișoara au intervenit în forță, în această dimineață, pentru eliberarea unui teren de peste 2.000 de metri pătrați. Sursa de Vest See Full Bio
Reacția șefei de la Mediu, acuzată că execută comenzi politice, în scandalul bolovanilor din Timișoara: Nu estetica a fost problema
La cinci zile de la primele acuzații privind ordinele politice pe care le execută comisarii de mediu, în scandalul bolovanilor din Timișoara, șefa Gărzii de Mediu reacționează. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent între două mașini, în apropiere de Timișoara! O femeie a ajuns la spital
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care anunța producerea unui accident rutier, soldat cu o victimă, lângă Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Intervenție ale echipelor SaluT și STPT, pentru întreținerea liniilor de tramvai
În noaptea de sâmbătă spre duminică, echipe ale societății de salubrizare SaluT și ale STPT au desfășurat o acțiune comună de curățenie pe liniile de tramvai din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Expoziție și târg de plante suculente, la Timișoara! Descoperă, chiar de la colecționari, sfaturi pentru îngrijirea plantelor
Pasionații de cactuși și plante suculente se reunesc pentru câteva zile, la Timișoara. Colecționari din mai multe orașe din țară vor expune colecții spectaculoase și vor împărtăși comunității timișorene secretele unor plante sănătoase. Sursa de Vest See Full Bio
Screeningul neonatal, șansa la un diagnostic precoce al fibrozei chistice, boala care rămâne adesea nediagnosticată în România
Screeningul neonatal face posibil diagnosticul precoce al fibrozei chistice și începerea tratamentului înainte de apariția simptomelor. Fibroza chistică este subdiagnosticată în România. Sursa de Vest See Full Bio

Accident cumplit, pe linia de cale ferată! Două persoane au murit, după ce mașina lor s-a ciocnit violent cu un tren
Accident grav, în această seară! O mașină în care se aflau două persoane a fost lovită în plin de un tren. Sursa de Vest See Full Bio
Trupa byron concertează la Jimbolia! În deschidere va cânta formația After the Sirens
Festivalul JimboRock revine la Jimbolia, pe 29 mai, cu cea de-a treia ediție. Sursa de Vest See Full Bio
Incident șocant, într-un parc din Timișoara! Doi bărbați au fost răniți cu un cuțit în urma unui conflict
Incident șocant, în zorii zilei, unde doi bărbați au fost atacați cu un cuțit în urma unui conflict spontan. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Muzicii de Cameră revine la UVT! Programul include concerte, masterclass-uri și workshopuri
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Muzică și Teatru, organizează cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, un proiect artistic și academic dedicat muzicii clasice, creației contemporane și formării noilor generații de artiști. Sursa de Vest See Full Bio

Restricții de circulație în mai multe zone din Timișoara din cauza unor lucrări la rețelele de gaz și canalizare
Noi restricții de circulație intră în vigoare, în mai multe zone din Timișoara, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns