Skip to main content

Spitalul Municipal din Timișoara a cumpărat echipamente speciale pentru medicii care se deplasează între pavilioane!

XPilates & Spa

Spitalul Municipal din Timișoara a achiziționat recent 100 de echipamente vestimentare pentru cadrele medicale care trebuie să se deplaseze între diferitele clădiri ale spitalului.

Noile echipamente sunt destinate situațiilor în care medicii ies temporar din spital pentru consultații între secții sau pentru alte intervenții medicale. Scopul măsurii este creșterea siguranței și respectarea regulilor de igienă în timpul acestor deplasări.

Fiecare set este format dintr-un hanorac și încălțăminte lavabilă, care se poartă în locul uniformei medicale atunci când personalul părăsește incinta spitalului. Astfel, medicii se pot deplasa mai ușor și în condiții corespunzătoare, fără riscuri pentru ei sau pentru pacienți.

Echipamentele au fost împărțite în funcție de nevoile fiecărei secții. Câte 10 seturi au ajuns la secțiile Chirurgie Maxilo-Facială, Oftalmologie, ORL și Cardiologie. La Secția de Obstetrică-Ginecologie, unde deplasările sunt mai frecvente, fiecare medic a primit un set individual.

Prin această inițiativă, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara urmărește să sprijine activitatea medicală de zi cu zi cu soluții concrete, punând accent atât pe siguranța personalului și a pacienților, cât și pe buna desfășurare a actului medical”, transmit reprezentanții Spitalului Municipal.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi. Sursa de Vest See Full Bio

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Sursa de Vest See Full Bio

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat din Timiș, ajutor de cioban la o stână de pe raza localității Sânmihaiu German, a fost găsit mort în câmp. Pe trupul lui au fost descoperite mai multe urme de mușcături de câini. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian. Sursa de Vest See Full Bio

Row of young trees in black pots with bamboo stakes in a nursery, ready for planting or sale

Societatea Horticultura a demarat un proiect de regenerare a arborilor din cimitirul din Calea Șagului. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a large stadium under construction with steel frame and concrete walls in a residential area, Timisoara.

Continuă lucrările pe șantierul Stadionul Eroii Timișoarei, cunoscut sub numele de Stadionul Lego, din Calea Buziașului. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a blue pinstripe suit speaking at a press conference with a landfill and garbage mound in the background.

Preocupat doar de propășirea lui și a familiei sale, președintele CJT ia pielea de pe oamenii de rând. Tarifele de salubritate au explodat în ultimele luni, iar acum urmează o nouă scumpire. Sursa de Vest See Full Bio

Cluster of small fluffy puppies resting on colorful blankets outdoors.

Polițiștii de la Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea mai multor cățeluși abandonați pe drum, lângă niște pubele de gunoi din spatele unui imobil. Sursa de Vest See Full Bio

Incident grav soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani. Acesta ar fi fost lovit în zona capului de un echipament, în timp ce încerca să îl monteze. Din păcate medicii n-au mai putut face nimic pentru el. Sursa de Vest See Full Bio

A group of students in a computer lab working on laptops at desks with a muraled wall in the background.

Studenții Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara au participat la prestigiosul hackathon internațional BR41N.io, organizat de g.tec. Sursa de Vest See Full Bio

White van in the foreground on a two-lane rural road after an accident; blurred front bumper and a silver car off the left roadside, blue sky above.

Accident pe DN 6, pe sensul Lugoj-Timișoara, petrecut în urmă cu puțin timp! O femeie a ajuns la spital. Sursa de Vest See Full Bio

primaria tm

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a șapte spații situate în cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest