Skip to main content

Spitalele din Timiș pot accesa fonduri nerambursabile de la CJT pentru echipamente medicale!

XPilates & Spa

Spitalele din Timiș pot concura pentru fonduri nerambursabile alocate de Consiliul Județean Timiș printr-o schemă de minimis.

În acest sens, instituția a realizat un ghid care prevede condițiile și criteriile de eligibilitate, precum și modelul de contract ce se va încheia cu beneficiarii schemei. Documentul a fost aprobat în ședința Consiliului Județean Timiș din 29 ianuarie.

CITEȘTE ȘI: Cei mai buni elevi ai Colegiului Bănăţean, premiaţi în cadrul unei Gale de Excelență!

Schema de minimis are ca scop susținerea și stimularea furnizării de servicii medicale în concordanță cu nevoile reale ale comunității, prin finanțarea de către CJ Timiș a achiziției de echipamente medicale.

Vizate sunt unitățile sanitare din Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta și Lugoj. Finanțarea solicitată nu trebuie să depășească 200.000 de euro, iar ghidul exclude posibilitatea alocării fondurilor unei activități a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanțare. Fondurile se acordă pe an bugetar.

Principiile care stau la baza acordării de finanțare sunt eficacitatea utilizării fondurilor publice, prin folosirea sistemului concurențial, cât și transparența în modul de alocare a banilor, spune președintele Consiliului Județean Timiș. 

„Vorbim de o premieră, fiind pentru prima dată în istoria Consiliului când se lansează o schemă de finanțare a spitalelor. Am alocat o sumă de trei milioane de lei pentru o perioadă de trei ani. Practic, unitățile sanitare vor intra într-o competiție transparentă pentru accesarea finanțării nerambursabile, ceea ce va conduce la selectarea proiectelor cu cel mai mare impact în comunitate. Ne dorim să direcționăm banii, în cel mai transparent mod posibil, acolo unde e cea mai mare nevoie de ei”, a declarat liderul CJT, Călin Dobra.

CITEȘTE ȘI: Experții europeni s-au întrunit la Timișoara pentru a discuta despre adaptarea la schimbările climatice!

Ghidul de accesare a fondurilor prin schema de minimis poate fi consultat aici: http://www.cjtimis.ro/Custom/Sivadoc/Download.aspx?id=692638&t=5&p=1

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ