Skip to main content

Spectacole unul și unul, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, în luna mai, la Teatrul Național Timișoara!

XPilates & Spa

Luna mai aduce pe cele trei scene ale Teatrului Național din Timișoara câteva dintre cele mai apreciate titluri ale sale.

Este o lună plină de spectacole memorabile, spectacole pentru copii, musical-uri, spectacole care își invită publicul în cele mai diferite și mai fascinante lumi. 

După premiera spectacolului inCREDibil, regia Leta Popescu, o… incredibilă suită de istorii tragi-comice care trag cu ochiul la viața noastră de zi cu zi, spectacol programat sâmbătă, 4 mai, de la ora 19, la Sala 2, Teatrul Național deschide publicului atmosfera intimă a Studioului „Uțu Strugari” duminică, 5 mai, de la ora 19,  pentru o întâlnire tulburătoare cu Iuliana Crăescu, în one-woman show-ul Pe mâine.

CITEȘTE ȘI: Un criminal umblă liber pe străzi! Ucigaşul tinerei care a fost abandonată în pădure încă nu a fost prins

 Marți, 7 mai, tot de la ora 19, actorii Teatrului Național își așteaptă spectatorii în universul realist, oniric și fantastic al lui Mircea Cărtărescu din De ce iubim femeile.

Miercuri, 8 mai, de la aceeași oră, la Studio „Uțu Strugari” cei patru prieteni din Cloaca vor încerca să afle de ce e prietenia o chestie atât de complicată. 

Joi, 9 mai, de ziua Europei, Teatrul Național a programat spectacolul Rambuku, câștigătorul Premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului, un eseu teatral profund care dezvăluie încă o dată misterul umanității pentru publicul său. Spectacolul este programat de la ora 19, la Sala 2.

Weekend-ul este dedicat copiilor de toate vârstele, bucuriei și  muzicii. Astfel, vineri, 10 mai, de la ora 11, cei mici au întâlnire în Sala Mare a Teatrului Național cu Cenușăreasa și cu prietenii ei, iar duminică, 12 mai, de la ora 19, Sala Mare va fi din nou gazda unuia dintre cele mai celebre musicaluri ale lumii Disney: Beauty and the Beast. Copiii se vor reîntâlni cu personajele lor favorite miercuri, 22 iunie, de la ora 11, în aceeași sală, unde îi așteaptă Pinocchio. 

Săptămâna următoare începe sub semnul frumoaselor întâlniri întâmplătoare, în spectacolul Aeroport, programat marți, 14 iunie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, după care vineri, 17 mai, tot de la ora 19, dar de această dată la Sala 2, spectatorii vor râde împreună cu Billy Mincinosul. 

Sâmbătă, 18 mai, Teatrul Național redeschide porțile Sălii Mari pentru o seară dedicată emoției, romantismului și iubirii, alături de Anna Karenina. Spectacolul începe la ora 18. 

Joi, 23 mai și sâmbătă, 25 mai, mult-prea-inteligentul Antoine își așteaptă spectatorii  la Studio „Uțu Strugari”, de la ora 19, să râdă împreună, în spectacolul  M-am hotărât să devin prost.

Seara de vineri, 24 mai, aparține și ea teatrului: de la ora 19, la Sala 2, publicul este invitat să intre în atmosfera mereu nouă, mereu fabuloasă, amețitoare din Piața Roosevelt. 

În preambulul verii care se apropie, miercuri, 29 mai, Canicula transpune spectatorii într-un univers de buzunar, pe cât de intens, pe atât de interesant, iar joi, 30 mai, râdem împreună cu Zoe, Tipătescu, Trahanache & co. în O scrisoare pierdută, la Sala Mare, de la ora 19.  

Ultima stație din călătoria teatrală a lunii mai aduce spectatorii Naționalului timișorean la Sala 2, unde vineri, 31 mai, de la ora 19,  vor împărtăși bucuria, nostalgia și speranța cu protagonistele efervescentei comedii Cele trei grații.  

CITEȘTE ȘI: Doi oameni răniți din cauza unui șofer de autobuz, beat! Acesta a lovit o mașină pe care a proiectat-o în pietoni

Biletele se găsesc la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, telefon 0256 201 117), al căror orar de funcționare este de marți până duminică, între orele 11 și 19. De asemenea, informații despre spectacole, achiziționare de bilete online și rezervări se pot obține pe site-ul Teatrului Național, www.tntimisoara.com. Copiii, elevii și studenții beneficiază de o reducere de 75% din prețul întreg al biletelor, în timp ce pensionarii și grupurile de minim 15 persoane pot achiziționa bilete cu o reducere de 50%.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ