Skip to main content

Șoferul fugar care a băgat în spital trei persoane, dintre care o fetiță de 8 ani, a ajuns în arestul poliției!

XPilates & Spa

Polițiștii au dat de urma șoferului care a provocat un accident grav la Timișoara, soldat cu rănirea a trei persoane, între care și o fetiță de 8 ani, după care a fugit de la fața locului. A ajuns în arest.

Amintim, sâmbătă, acesta circula dinspre Podul Eroilor spre Splaiul Sofocle, când a pătruns pe contrasens și a izbit o altă mașină, condusă de un bărbat în vârstă de 39 de ani. În urma impactului, au fost rănite trei persoane: șoferul mașinii, o femeie de 39 de ani și o fetiță de 8 ani, pasagere în același autoturism, toate fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Imediat după impact, conducătorul auto a fugit de la locul accidentului. Acesta a fost depistat în trafic, două zile mai târziu, adică seara trecută, pe Calea Circumvalațiunii din oraș. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, fără permis auto, care a fost dus la audieri. De asemenea, oamenii legii au efectuat și două percheziții domiciliare.

Acum, polițiștii anunță că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în arest și urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

VIDEO ACCIDENT- sâmbătă

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.