Skip to main content

Şi-a încercat norocul! A vrut să treacă cu tirul prin Pasajul Jiul, dar a rămas blocat şi a lovit o maşină

XPilates & Spa

Ghinion pentru un şofer de tir din Drobeta Turnu Severin! Acesta a încercat să treacă cu camionul pe sub Pasajul Jiul, însă a rămas blocat şi în plus a lovit şi o maşină.

CITEŞTE ŞI: O nouă alianță pe scena politica timișeană! PMP, PER și PNȚCD au semnat un protocol de colaborare

S-a întâmplat în această dimineaţă, iar poliţiştii locali au ajuns imediat în zonă. Şoferul s-a ales cu o amendă din partea poliţiştilor locali de 1305 lei, iar la fața locului a fost solicitat și un echipaj de la Biroul Rutier pentru constatarea incidentului cu cealaltă mașină. 

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au intervenit în această dimineață la Pasajul Jiul, unde un conducător auto din Drobeta Turnu Severin, aflat la volanul unui autotren aparținând unei firme din Cluj Napoca, a vrut să treacă pe sub pasaj și nu a apreciat corect dimensiunea vehiculului, agățând limitatorul de înălțime amplasat în zonă, dar și un alt autoturism aflat în trafic”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.

 Nu este prima dată când conducătorii de autovehicule de mare tonaj se aventurează în zonă și nu reușesc să treacă. 

CITEŞTE ŞI: Două linii de troleibuz revin la vechiul traseu, în timp ce o linie Expres îşi schimbă ruta!

Polițiștii locali le atrag acestora atenția să respecte indicatoarele rutiere deoarece în caz contrar, pe lângă sancțiuni, riscă și provocarea de pagube bunurilor publice, dar și de accidente rutiere, zona fiind una foarte circulată.

 

(sursa foto: Info Trafic jud. Timiş – Facebook)

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ