Skip to main content

Sesiune de informare privind protecția consumatorilor și siguranța alimentelor!

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, organizează în data de 5 mai, ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri – Sala Banat, un seminar de informare cu privire la noutăți legislative și reglementări în vigoare cu impact asupra activității agenților economici.

Tematica abordată vizează:

 Proceduri. Contravenții. Sancțiuni. – în domeniul protecției consumatorilor

 Legislația care reglementează controalele oficiale în domeniul siguranței alimentelor:

Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene, privind controalele oficiale şi alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecție a plantelor;

Regulamentul (CE) nr. 627/2019 de stabilire a unor modalități practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale;

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 – Legea alimentului, cu modificările şi completările ulterioare. 

Tematicile vor fi susținute de: Mihai-Alin GUBANDRU, Comisar Șef Adjunct și Niculina MIRCEA, Comisar Superior din cadrul CJPC Timiș; Dr.Flavius NICOARĂ, Director Executiv și Dr.Corina PĂDURARIU, Consilier SCAIEI (autorizări, activități import-export) din cadrul DSVSA Timiș.

Seminarul se desfășoară într-o manieră interactivă, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Participarea este gratuită pentru membrii CCIAT.

Taxa de participare pentru firmele ne-membre este de 150 lei + TVA.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

S-a încheiat procedura internă din cadrul USR pentru desemnarea unei noi echipe de conducere, iar cele mai multe voturi au fost adunate de Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
O scenă șocantă petrecută în Jimbolia, județul Timiș, a stârnit revoltă în mediul online, după ce au apărut imagini video în care o femeie în vârstă este agresată fizic de propria noră.
Polițiștii locali timișoreni au verificat, pe linie de mediu, mai multe șantiere din oraș, de la începutul acestui an, și au aplicat amenzi usturătoare, pentru gestionarea proastă a deșeurilor.
Percheziții efectuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, la locuința unui lugojean, într-un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Pompierii au fost solicitați, în această după amiază, să intervină pentru stingerea unui incendiu puternic ce a cuprins anexa unei case și care amenința să se extindă și la locuința din apropiere.
Delegația Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, condusă de către secretarul general, Marcel Miclău, a participat la Varșovia, la cea de-a 23-a reuniune a Consiliului de administrație al Rețelei Serviciilor Publice de Ocupare din Uniunea Europeană.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest organizează seminarul de informare privind oportunitățile de finanțare oferite în 2025 prin Planul Strategic PAC 2023-2027.