Skip to main content

Se prăbuşeşte Colterm? În lipsa unor soluţii, specialiştii aduşi de Fritz, să pună Societatea pe picioare, dau bir cu fugiţii

XPilates & Spa

Situaţia financiară în care este Societatea de Termoficare a Timişoarei este tot mai gravă, iar oamenii puşi de primarul oraşului să redreseze compania, se declară învinşi.

Petre Nenu, directorul general al Colterm şi-a dat demisia, pentru că nu vede nicio soliţie la rezolvarea problemelor.

CITEŞTE ŞI: Elevii din anii terminali din Timiș vor susține o simulare suplimentară a Evaluării Naționale și a Bacalaureatului, la finalul lunii ianuarie!

Asta în contextul în care, se apropie data limită pentru achiziţia certificatelor verzi pentru anul 2022, iar bani nu există.

Cam toate diligenţele pe care le puteam face şi care ne-au trecut prin minte, le-am făcut. La momentul actual, sursele de bani din care aceste certificate ar putea fi plătite, nu par a fi disponibile până la 30 aprilie”, a declarat pentru Sursa de Vest, Cristian Amza, administratorul special al Colterm.

Situaţia este cu atât mai delicată cu cât, Colterm are deja amenzi de peste 35 milioane de euro, pentru că nu a cumpărat certificatele de CO2 aferente anilor 2020 şi 2021.

„Norocul unei ierni cu temperaturi ridicate a reprezentat o șansă pentru timișoreni. Dar iarna posibil ca doar de acum să înceapă… Din toate punctele de vedere. Implicarea înseamnă fapte concrete și nu povești. Căldura din apartamente, școli, spitale este vitală pentru viața timișorenilor mai mult decât pozele pozitive de pe facebook! Prefer poze din depozitul de cărbuni, din păcate nu prea văd. Avem platforma luată cu mare fast, dar aducem cărbune din Ungaria, posibil prin Motru? Sper că este reală platforma de la Motru și nu una online…”, a scris viceprimarul liberal al Timişoarei, Cosmin Tabără, pe facebook.

Valoarea certificatelor verzi, pentru anul 2022 se ridică la aproximativ 17 milioane de euro, iar dacă acestea nu sunt achiziţionate, Colterm riscă o nouă amendă.

Consilierul local, Roxana Iliescu, atragea atenţia încă de la finalul lunii noiembrie, că spre deosebire de sancţiunile pentru 2020 şi 2021, a treia amendă ar putea aduce direct falimentul companiei de termoficare.

CITEŞTE ŞI: Strigător la cer! Un bărbat a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa, pentru 1.000 de lei

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.