Skip to main content

SCM Timișoara câștigă titlul național la rugby! Victorie în 14 jucători cu Știința Baia Mare

XPilates & Spa

SCM Timișoara s-a impus cu 22-21 în fața echipei Știința Baia Mare, în finala Ligii Naționale de rugby.

Baimarenii au deschis scorul, iar până cu șase minute înainte de final, pe tabelă s-au pus puncte doar din lovituri de pedeapsa.

Popoaia a reușit două pentru maramureșeni, iar Rupanu a reușit 3 pentru bănățeni. În finalul primei reprize, Baia Mare a reușit un eseu prin Fakaosilea, cu o transformare ratată de Popoaia, însă transformeorul Științei a mai înscris dintr-o lovitura de pedeapsa.

La pauză, „zimbrii” conduceau cu 14-9. Baia Mare a început si repriza a doua cu un eseu al lui Kefense, transformat de această dată de Popoaia, iar diferența a crescut la 12 puncte, adică scorul a devenit 21-9.

Timișoara și-a revenit odata cu galbenul primit de Menabde si au redus din diferență prin eseul căpitanului Neculau, transformat de Rupanu.


A urmat apoi un alt galben pentru baimareni. L-a încasat Dico, după ce i-a dat un cap în figura lui Mosese. Rupanu a pus rapid 6 puncte pe tabelă, din doua lovituri de pedeapsa.


Finalul de meci a fost foarte încins. Timișoreanul Marius Simionescu a primit cartonașul roșu, dupa ce s-a ciocnit cu unul dintre baimareni, care sărise după un balon degajat.


Baia Mare a avut o ultimă fază de atac, a creat superioritate pe partea stângă, însă Kefense a scăpat mingea în față, la 10 metri de terenul timișorean.

A urmat o grămadă ordonată. Balonul a ajuns la Gabi Rupanu, după care acesta a trimis în afara terenului, iar finala s-a încheiat cu 22-21 și trofeul a ajuns la Timișoara.

Aceasta este a șaptea finală de campionat cu Timișoara implicată. Din cele șase precedente, cinci s-au încheiat cu victorie, în 2012, 2013, 2015, 2017 și 2018, una singură fiind pierdută, în 2019.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest