Skip to main content

Scene şocante, pe autostradă! Un şofer s-a trezit cu un şarpe pe parbriz

XPilates & Spa

Un tânăr din judeţul Hunedoara a avut parte de o călătorie de neuitat după ce un şarpe i-a ieşit de sub capotă şi a început să se târască pe parbriz.

Deşi s-a speriat teribil, bărbatul a reuşit să se calmeze şi nu a frânat brusc.

A căutat o parcare, iar de acolo a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

CITEŞTE ŞI: Drumul care face legătura între Iohanisfeld și Ivanda a văzut asfaltul! Astăzi a fost recepționată lucrarea

Incidentul s-a petrecut pe autostrada A1, în apropiere de Simeria, iar primii care au ajuns lângă maşina cu reptila ieşind de sub capotă, au fost un echipaj de poliţişti şi unul de jandarmi.

Între timp au mai oprit şi alţi şoferi, iar unii şi-au dat cu părerea că ar fi o viperă, a  cărei muşcătură ar putea fi fatală.

În aceste condiţii, toţi cei prezenţi s-au declarat neputincioşi, aşa că şoferul a rămas cu şarpele pe jumătate sub capotă, jumătate pe parbriz.

CITEŞTE ŞI: Tramvaie blocate în Timişoara, în urma unui accident! Cum s-a petrecut totul?

Într-un final, un martor mai curajos a reuşit să scoată reptila care s-a refugiat lângă radiator.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest