Skip to main content

Scene cumplite la o nuntă! Un bărbat a fost resuscitat minute în șir de un pompier aflat în timpul liber!

XPilates & Spa

Omul potrivit la momentul potrivit, căci un eveniment special se putea transforma într-unul cu totul tragic, dacă un pompier nu intervenea de urgență.

Este vorba despre Dan Binșelan, subofițer operativ și paramedic în cadrul Stației de Pompieri Ștei, județul Bihor, care nu a stat pe gânduri și a sărit în ajutorul unui bărbat în vârstă de 71 de ani, atunci când a observat că acesta nu se simte bine.

Mai exact, în timpul unei nunți din localitatea Vașcău, septuagenarul a intrat în stop cardio-respirator. Pompierul nu a stat pe gânduri și a început imediat manevrele de resuscitare.

Chiar și după ce echipajele de medici au ajuns la fața locului, acesta a rămas implicat în misiunea de a-l salva pe bătrânel, care, din fericire, a început din nou să respire.

Ulterior, el a fost transportat la spital, în stare de conștiență, pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate, dar și pentru investigații mai amănunțite.

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Bianca Albei See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Bianca Albei See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Bianca Albei See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Bianca Albei See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Bianca Albei See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Bianca Albei See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei