Skip to main content

Scandalos! Bărbat surprins în timp ce se masturba, în Parcul Copiilor, ziua-n amiaza mare!

XPilates & Spa

Scene scandaloase, surprinse de mai mult timișoreni în Parcul Copiilor! Oamenii au alertat imediat Poliția.

Un bărbat se autosatisfăcea lângă gardul parcului, în zona dinspre Bulevardul Michelangelo, fără să-i pese că își satisface plăcerile chiar în văzul copiilor care erau în parc.

CITEȘTE ȘI: Hotelul mistuit de flăcări, azi-noapte, la Timişoara, a fost amendat în trecut de pompieri, pentru neregulile descoperite

Incidentul s-a petrecut ieri în jurul prânzului, când oamenii revoltați au sunat la poliție și au anunțat ce se întâmplă.

La fața locului a ajuns o patrulă de polițiști locali, care l-au identificat imediat pe bărbat, acesta având 37 de ani și are domiciliul în Timișoara.

Prins asupra faptului, bărbatul și-a recunoscut fapta. Acesta a fost sancționat cu maximum prevăzut de lege în acest caz, respectiv 1000 lei.

CITEȘTE ȘI: Doctorul timișorean, prins în flagrant în timp ce lua mită, în fața magistraților! Află dacă va fi reținut sau nu

Situații de acest gen au mai fost semnalate de-a lungul timpului în special în zona centrală, fiind însă necesar ca, pentru a se lua măsurile legale în timp util, cei care observă astfel de comportamente să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.  Reamintim că potrivit legii, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene de natură să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora se sancționează cu amenzi de la 200 la 1000 lei”, transmit polițiștii locali timișoreni.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Side-by-side image: a young man with curly hair and round glasses on the left; on the right is a Romanian RO-ALERT screen with a missing-person notice text.

Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ