Scandal de proporţii, în Consiliul Local Timişoara, după ce Roxana Iliescu a întrebat ce servicii va presta Horticultura în cimitirele din oraş

Spiritele s-au încins din nou, în Consiliul Local Timişoara, iar de această dată mărul discordiei a fost proiectul privind însărcinarea Poliţiei Locale cu paza unor obiective, printre care şi cimitirele.
În contextul în care, la mijlocul lunii trecute, aleşii au votat ca Cimitirele Şagului şi Rusu Şirianu să fie administrate, în următorii 5 ani, de Horticultura, Roxana Iliescu a vrut să ştie ce servicii va presta mai exact, această societate.
Explicaţia a venit din partea primarului Dominic Fritz, care însă a ocolit un răspuns clar, preferând să aducă în discuţie cazul Răvăşilă şi mita pe care a primit-o pentru înlesnirea unui contract privind administrarea cimitirelor.
“Rareori am văzut atâta rezistenţă, la un proiect de politici publice, ca la această încercare de a nu mai privatiza gestionarea cimitirelor din Timişoara. Asta îmi ridică semne de întrebare. Ştiţi foarte bine că există, într-un alt caz, un caz grav de corupţie, în legătură cu aceste cimitire, iar toată această rezistenţă, pentru mine, este un semn că suntem pe drumul cel bun, adică să luăm aceste cimitire din administrare privată, înapoi în administrarea municipiului”, a spus Dominc Fritz.
Roxana Iliescu a continuat să ceară explicaţii, despre activitatea societăţii de spaţii verzi, care a început recrutarea de angajaţi pentru administrarea cimitirelor, fără a avea o organigramă nouă aprobată de AGA.
În discuţie au intervenit şi consilierii locali PNL, Simion Moşiu şi Sandu Ştefan, care au ridicat problema profitului pe care îl va face Horticultura, în contextul în care va presta doar servicii de curăţenie şi de înhumare.
De celelalte activităţi, care sunt mult mai profitabile, se vor ocupa în continuare, firme private de pompe funebre.
“Am fost păcăliţi, pentru că fundamentarea dumneavoastră era că Horticultura va avea venituri din servicii de pompe funebre, iar acum ne spuneţi că nu este aşa”, a spus Roxana Iliescu.
“Înhumarea poate aduce venituri, nu foarte mari, astfel încât să îşi permită să plăteasă o şpagă de 30 de mii de euro, dar măcar nu va fi pe minus. Nu vrem ca moartea să fie privatizată şi să facem business cu morţii, în cimitirele Timişoarei”, a replicat Dominic Fritz.
Viceprimarul Ruben Laţcău a intervenit şi el şi nu a ratat ocazia de a o acuza din nou, pe Roxana Iliescu că ar avea alte interese decât binele comunităţii.
De aici, până la un scandal în toată regula, nu a mai fost decât un pas.
“Viceprimarul Laţcău îşi permite să facă tot felul de acuzaţii, insistă chiar, şi vreau să-l întreb la modul cât se poate de sincer: Domnule, dumneavoastră chiar nu vă este ruşine? Apropo de insinuările pe care le faceţi cum că sunt purtătoarea de drapel a unuia sau a altuia, aveţi vreo probă? Faceţi-o, domnule, publică. Dacă nu aveţi, în schimb, nicio probă, cred că ar fi foarte bine şi onest, dacă mai aveţi vreun strop de onestitate în dumneavoastră, să tăceţi din gură. Vreau să vă somez în acest sens . Dacă în continuare, faceţi insinuări, presupuse legături… “, i s-a adresat Roxana Iliescu, lui Ruben Laţcău.
„În cazul în care v-am jignit, îmi cer scuze. Dar, nu este problema mea ce contracte aveţi dumneavoastră şi cu cine. Sunt aici, ca şi dumneavoastră, în calitate de politician. Amândoi suntem membri ai unor partide politice şi facem declaraţii politice. Este problema dumneavoastră ce cauze susţineţi, eu nu am făcut nicio insinuare că aţi lua bani, dacă luaţi şi aveţi contracte, nu sunt eu instituţia abilitată dar, cu toţii observăm poziţiile dumneavoastră”, a spus Ruben Laţcău.
“Eu nu cred că m-aţi auzit vreodată să fac astfel de insinuări faţă de vreun coleg şi nici măcar faţă de dumneavoastră, care m-aţi tot provocat în acest sens, dar niciodată nu v-am răspuns cu aceeaşi măsură. Şi credeţi-mă că aş avea în tolbă argumente”, a răspuns Roxana Iliescu.
Consilierul USR, Paula Romocean, care s-a făcut remarcată prin declaraţia “vrem să facem din cimitire, un loc în care să mergi cu plăcere”, a intrat şi ea în discuţie, cu superficialitatea-i caracteristică, lucru taxat de Roxana Iliescu
“Faptul că dumneavoastră nu înţelegeţi ce vorbesc eu este problema dumneavoastră. Ţine de educaţia şi de pregătirea pe care o aveţi. Asta nu înseamnă că problemele pe care le ridic eu nu sunt probleme importante. Vă reamintesc că pentru dumneavostră, şi sunteţi înregistrată la Tele Europa Nova, a avea sau a nu avea avize, aţi declarat public, în calitate de consilier USR, este doar o chichiţă”, a spus Iliescu.
În cele din urmă, proiectul care a stârnit animozităţi a fost adoptat, cu 16 voturi pentru, 2 – împotrivă şi o abţinere.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Petronela Axinte See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Petronela Axinte See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Petronela Axinte See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Petronela Axinte See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Petronela Axinte See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio








Lasă un răspuns