Să nu uităm! 15 Decembrie 1989, ziua în care la Timișoara, se aprindea scânteia Revoluției!

Se împlinesc 34 de ani de când timișorenii s-au adunat în Piața Maria în fața bisericii reformate.
Din vorbă în vorbă cu câteva zile înainte oamenii auziseră că pastorul Lazslo Tokes urma să fie evacuat din lăcaşul de cult și mutat în altă parohie.
În seara zilei de 15 decembrie, un grup mic de timișoreni s-au adunat în stația de tramvai din Piața Maria și au stat ore bune în frig ca să vadă ce o să se întâmple cu pastorul, dar mai ales să îl susţină.
Lazslo Tokes nu avea voie să iasă din biserică, iar o patrulă de milițieni veghea atent totul. Nimeni nu se gândea atunci, ce va urma.
Oamenii au plecat târziu în noapte la îndemnul lui Laszlo Tokes, însă în următoarea dimineață s-au întors. Mai mulţi şi mai hotărâţi.
A fost momentul în care timișorenii au învins frica, şi au aprins scânteia Revoluţiei.
Timișorenii au continuat protestele și în zilele următoare și au luptat pentru libertatea lor şi a tuturor românilor.
Cinci zile mai târziu, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

VIDEO: Doi adulți și doi copii, victime ale unui accident cumplit! Au fost solicitate două ambulanțe și un elicopter SMURD

Copil de 10 ani rănit, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tramvai, la Timișoara!

Impact violent între un tir și o camionetă, pe autostrada Arad-Timișoara! Se circulă cu restricții

Cinci persoane implicate într-un accident grav! A intervenit descarcerarea

Accident rutier grav, cu patru victime! Intervine elicopterul SMURD!

Timișoara, gazda unui turneu de frisbee! Participă echipe din țări precum Marea Britanie, Spania sau Turcia

Operațiune de dezinsecție, la Timișoara, în acest weekend! Se va stropi la sol

Ploi, intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică! Aproape toată țara este sub cod galben și portocaliu de vreme rea

Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului! Polițiștii au deschis un dosar penal

Stadiul demolării Stadionului Dan Păltinișanu a ajuns la 50%! Utilajele pun la pământ tribuna oficială

Parcul Rozelor, în proces de revitalizare! Echipele Horticultura s-au apucat de treabă

Zeci de mii de credincioși îl conduc astăzi pe Papa Francisc, pe ultimul drum! La înmormântare sunt prezenți zeci de șefi de stat și de guvern

Atenție șoferi! Un nou transport agabaritic, de peste 500 de tone, traversează vestul țării!

Bătaie în plină stradă, între trei bărbați! Doi dintre ei au ajuns la spital! De la ce a pornit totul?

Femeie găsită moartă, în propria casă, de polițiști!

Trei meciuri în deplasare, astăzi, pentru echipele de la SCM Timișoara. Iată programul!

O femeie și doi copii, resuscitați pe marginea drumului, după ce mașina în care erau a fost spulberată de un tir!

Lasă un răspuns