Skip to main content

S-au stabilit primele alianţe electorale, în judeţul Timiş! Pro România a bătut palma cu ALDE şi PSD

XPilates & Spa

Mai sunt aproape trei luni până la alegerile locale, iar liderii politici fac strategii care să le aducă un rezultate cât mai bun.

Printre acestea se numără şi încheierea unor alianţe electorale, care în Timiş au fost deja concretizate, în unele localităţi.

CITEŞTE ŞI: Decizie halucinantă! Irakianul care fabrica mitraliere, lângă Timişoara, liber ca pasărea cerului

Partidul Pro România este primul care anunţă astfel de alianţe, stabilite deja pentru două comune importante din judeţul Timiş.

Prima dintre ele este la Moșnița Nouă, unde candidatul Pro România Timiș pentru funcția de primar, Gerald Simonis, va fi sprijinit de organizația locală ALDE, iar cea de-a doua la Șag, comună în care Pro România îl susține pe Flavius Roșu pentru un nou mandat de primar.

“Ne bucură sprijinul colegilor de la ALDE pentru candidatul nostru, Gerald Simonis, care își crește astfel șansele de a câștiga alegerile la Moșnița. De asemenea, la Șag, organizația noastră, care va avea o listă puternică pentru Consiliul Local, a decis să îl susțină pentru un nou mandat pe primarul în funcție, Flavius Roșu, colegii mei fiind mulțumiți de activitatea acestuia și sunt hotărâți să îl sprijine pe Flavius în proiectele sale pentru următorii patru ani. Cred să sunt decizii bune, care aduc un plus comunităților”, a spus Adrian Pau, coordonatorul Pro România Timiș.

CITEŞTE ŞI: Traseele mai multor mijloace de transport, deviate din cauza șantierelor din oraș!

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White communion chalice and a black chalice on a wooden altar rail in a church setting, with a hand near the white chalice

S-a încheiat votul pe moțiunea de cenzură, iar rezultatul este cel anticipat: majoritatea parlamentarilor prezenți a decis ca Ilie Bolojan să plece din funcția de premier.

Indoor seating nook with wooden and green furniture beside a large glass wall; outside is a courtyard with trees and a statue.

Studenții Universității de Vest din Timișoara sunt, de astăzi, mai aproape de mediul bancar și financiar. Asta pentru că, în parteneriat cu UniCredit Bank România, UVT a inaugurat „UniCredit Cowork Hub”, un spațiu dedicat colaborării, învățării practice și conexiunii directe cu profesioniștii din domeniu.

Iubitorii de animale din Timișoara au un nou motiv să iasă din casă în weekend. Sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, la Tucano Coffee, la Iulius Mall, are loc evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”, un mix atractiv de cafea bună, dresaj canin și fapte bune.

Primăria Timișoara introduce, de la 1 august, noile reguli prin care traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor.

Cei care apelează la mila publică, dar și persoanele fără adăpost, se regăsesc în continuare pe străzile Timișoarei. În ultima lună, 108 cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați de polițiștii locali și duși la centrele sociale din oraș, însă, cei mai mulți dintre ei se întorc în stradă.

Group of children in blue shirts holding hands and stretching in a sunny park while adults watch nearby in the background.

Timișoara devine scena unor intervenții performative, în care mișcarea și muzica live se nasc în dialog direct cu spațiul și publicul.

Speaker on stage at UniVsThreats26 Finals with a large screen displaying the event title and logo behind him, in a modern wooden-walled auditorium.

Echipa de securitate cibernetică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), „UVT-CTF”, și-a propus să aducă împreună studenți pasionați de cybersecurity, în cadrul competițiilor de tip Capture The Flag, pentru dezvoltarea unei comunități active în acest domeniu esențial pentru viitorul digital.

Se va înterupe furnizarea apei, mâine, între orele 9:00-:18:00, la Lugoj, pentru realizarea legăturii provizorii a conductei de alimentare de la Podul de Fier.

Poster for a postgraduate course on hematologic and cardiologic complications in pregnancy; shows a pregnant woman with a heart-rate line and holding her belly, logo of Victor Babeș University.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin Clinica Universitară Abilități Clinice, organizează în perioada 6–7 mai un curs postuniversitar dedicat complicațiilor hematologice și cardiologice la femeia gravidă.

Poster advertising 'Ruga Satului' with people in traditional Romanian costumes; dates May 8–9, 2026, organized by Giarmata Commune Town Hall.

Locuitorii din Cerneteaz și din împrejurimi sunt invitați să ia parte la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului – „Ruga Satului”.

Promotional banner for the China Brand Fair 2026 at Hungexpo, June 18–20 (red background with decorative blocks).

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:00, simularea concursului de admitere pentru viitorii candidați la programele de studii ale instituției.