S-a pus piatra de temelie la Cinematograful Studio! Totodată, la baza clădirii a fost îngropată o capsulă a timpului


A fost pusă piatra de temelie ce marchează începerea lucrărilor de renovare a Cinematografului Studio, ce va deveni Cinematograful de artă al Timișoarei.
Restaurarea cinematografului este posibilă datorită colaborării dintre Primăria Timișoara (proprietarul cinematografului și finanțatorul lucrărilor de reabilitare), Groupama Asigurări (finanțatorul proiectului de arhitectură), Institutul Francez din România și asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), consultanți în gândirea proiectului și administrarea acestuia.
„Acest proiect este încă o dovadă a lucrurilor extraordinare pe care le putem face împreună, ca o comunitate unită, un model de colaborare între administrația publică, ONG-uri și sectorul de afaceri. Restaurarea Cinema Studio și transformarea acestuia într-un hub cultural este extrem de importantă în contextul 2023, anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană. Timișoara merita demult să aibă un astfel de spațiu multifuncțional și îl va avea în curând”, a declarat Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara.
Cu această ocazie s-a amplasat la baza clădirii o capsulă a timpului sub forma unei cutii de rolă de film, care cuprinde ordinul de începere a lucrărilor, mesajele partenerilor implicați în renovare, un bilet la film și câteva monede prin care s-a urat prosperitate viitorului cinema, un afiș Ceau, Cinema cu mesajul „Film’s not dead” precum și un test COVID rapid, care să aducă aminte peste ani, de criza sanitară mondială a acestor vremuri.
“Scriitorul și poetul Robert Desnos spunea că „de la cinematografie așteptăm imposibilul, neașteptatul, visul, surpriza, lirismul care să șteargă josnicia din suflete și să le lanseze, entuziaste, spre baricade și în aventuri.” Pe vremuri, Cinema Studio era pe rândul din față al baricadei. Astăzi facem loc visurilor, surprizelor și frumoaselor aventuri cinematografice pe care ni le va oferi de la redeschiderea sa, în 2023.” a declarat Excelența Sa, Doamna Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România.
Proiectul arhitectural, susținut de Groupama Asigurări și donat Primăriei Municipiului Timișoara anul trecut, a fost gândit astfel încât cinematograful să devină un spațiu „viu”, care să încurajeze dezvoltarea industriei cinematografice la nivel local și național și care să reprezinte un nucleu pentru comunitatea de iubitori și creatori de film.
”Pentru Groupama Asigurări, cinematografia este o direcție importantă în politica de responsabilitate socială. Ne bucurăm că am putut salva Cinema Studio, care va rămâne decenii la rând un reper în viața culturală a Timișoarei. România are nevoie de o accelerare a investițiilor, de mai multe astfel de proiecte care să îmbine performanța firmelor private, expertiza sectorului public și know-how-ul mediului ONG. Am toată încrederea că acest proiect va fi unul de succes și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la buna lui desfășurare”, a declarat François Coste, Director General, Groupama Asigurări.
Cinematograful Studio va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tipul art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor. Totodată, noua locație va deservi și domenii conexe industriei cinematografice, printre care: producția de film (ficțiune, documentar, animație), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educație cinematografică pentru copii și tineri.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de Atelier 21 și este prevăzut ca lucrările să dureze 18 luni, cu o investiție de 17.000.000 lei.
Viitorul cinematograf va dispune de 2 săli de proiecție: una de 190 locuri și una de 64 locuri, aceasta din urmă fiind concepută ca un spațiu multifuncțional.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Bravo, copii! Elevii de la Loga au cucerit Europa la robotică. Au devenit campioni și au luat premiul pentru inovație
Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ilie Bolojan, reconfirmat în funcția de președinte PNL! Ce decizie au luat liberalii, în privința taberei Veștea?
Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se schimbă programul mijloacelor de transport în comun din Timișoara! De mâine intră în vigoare orarul de vară
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Atenție, șoferi! De mâine se închide circulația, pe mai multe străzi din Timișoara
La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Video: Explozie după un incendiu violent. Două butelii au sărit în aer, în timp ce pompierii luptau cu flăcările
Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Turneul Internațional Stradivarius ajunge la Timișoara cu un concert dedicat lui Constantin Brâncuși!
Timișorenii sunt invitați, luni, 22 iunie, la un nou concert din cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Video: Incendiu uriaș, în miez de noapte! Trei case s-au făcut scrum, iar zeci de păsări au ars de vii
Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vremea se schimbă radical în vestul țării! A fost emis un Cod Galben de furtuni
După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

I-a pus cuțitul la gât, pentru 50 de lei! Individ capturat de polițiști și aruncat în arest
Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Absolvenții de clasa a VIII-a intră mâine în febra examenelor! În Timiș, aproape 5.300 de elevi sunt așteptați să susțină Evaluarea Națională
Absolvenții clasei a VIII-a intră de mâine, în febra Evaluării Naționale 2026, primul examen important din parcursul lor școlar. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alertă extremă, după dispariția unui copil din Timișoara! A fost trimis mesaj Ro-Alert
Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

„Hall of fame” va răsuna în orașul de pe Bega! Celebra trupa irlandeză The Script urcă pe scenă la „Ziua Timișoarei”! Când este programat evenimentul?
Orașul de pe Bega se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei”, de data aceasta sub sloganul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Impact violent, pe autostradă! Două victime, printre care și un minor
Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Dormi pe spate? Poziția în care te odihnești poate fi motivul pentru care sforăi! Recomandările unui expert din UK
Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Incendiu violent, aproape de Timișoara! Proprietarii casei cuprinse de flăcări au avut nevoie de ajutorul medicilor
S-a dat alarma, în această dimineață, când o vâlvătaie puternică a izbucnit la o locuință din Utvin, județul Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara! Două concerte vor avea loc săptămâna viitoare pentru pacienți și cadre medicale
Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio









Lasă un răspuns