Skip to main content

Ruga Timișoarei se transformă în BANATICA, o sărbătoare a multiculturalității!

XPilates & Spa

În acest an, Banatica aduce trei zile de sărbătoare, pline de evenimente dedicate multiculturalității bănățene.

CITEȘTE ȘI: 371 cazuri noi de coronavirus și trei decese, de ieri până azi! Este în creştere și numărul pacienților internaţi la ATI

Astfel, Ruga Timișoarei, organizată vineri, 10 septembrie, este urmată, pe 11 septembrie, de activități propuse de minoritățile din oraș. Ziua de duminică, 12 septembrie, este dedicată Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, el însuși dintr-o familie de aromâni.

Vor fi trei zile de activități diverse, care sperăm să fie pe gustul tuturor timișorenilor, astfel încât fiecare să se regăsească, într-un fel sau altul, în acest creuzet al prieteniei, pe care Timișoara îl cultivă dintotdeauna: expoziții, teatru, muzică, degustări de produse tradiționale, ateliere de dansuri și instrumente populare, parade ale costumelor, spectacole folclorice cu soliști îndrăgiți”, transmit reprezentanții Primăriei.

Toate sunt menite să readucă în prim plan multiculturalitatea Timișoarei, valorile ei culturale incontestabile, reconfirmând-o, odată în plus, pe cea a Ansamblului Timișul, care, de 53 de ani, pune cu cinste numele orașului pe harta lumii și în jurul căruia a fost creat Festivalul Inimilor.

CITEȘTE ȘI: Veste bună pentru cei care au nevoie de RMN sau CT! Pot face investigaţiile gratuit, fără spitalizare

Membru al CIOFF (Comité International des Festivals Folkloriques), desfășurat, de 30 ani, sub patronajul UNESCO, Festivalul Inimilor urmează a fi reluat, la Timișoara, în 2022, cu sprijinul Primăriei Timișoara, după doi ani de incertitudine pandemică.

Programul detaliat va fi anunțat în perioada următoare.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ