Skip to main content

Revoltă la Dumbrăviţa, după ce părinţii au aflat că se închide creşa, pe perioada verii! Oamenii dau vina pe primar, pentru că refuză să le plătească ore suplimentare educatorilor

XPilates & Spa

Părinţii copiilor din Dumbrăviţa sunt de-a dreptul indignaţi, după ce s-au trezit că pe perioada verii nu mai au unde să îi ducă pe cei mici.

Creşa se închide, pentru că nu există suficient personal care să asigure continuitatea activităţii, pe perioada concediilor de odihnă.

Supărarea părinţilor este cu atât mai mare cu cât până acum, au ştiut că unitatea va fi închisă doar în luna august.

“Momentan nu am nicio soluţie, abia am aflat că se închide creşa. O săptămână-două pot veni bunicii, dar nu două luni. E prea mult. Noi nu putem să ne luăm concedii. Nu ni se pare normal, în condiţiile în care iniţial ni s-a spus că va fi închisă doar în august, iar acum, cu trei săptămâni înainte ne anunţă că va fi închisă şi în iulie. Este o problemă mare. Poate că sunt copii care au bunici aproape, sau părinţi care îşi permit să îi ducă la o creşă privată, dar o creșă privată costă cam 2.000 de lei şi nu toţi părinţii îşi permit”, spune Nicoleta, care are un copil la creşa din Dumbrăviţa, care a fost deschisă anul trecut.

Investiţia, în valoare de opt milioane de lei, este realizată în mare parte din fonduri europene, iar contractul de execuţie a fost semnat pe vremea fostei administraţii a comunei.

Creşa are o capacitate de 80 de locuri, care au fost ocupate din primele zile de funcţionare. Atunci, părinţii au fost informaţi că programul este până la ora 18:00, după care a fost scurtat.

Tocmai de aceea, unii dintre ei se aşteptau şi la alte surprize neplăute.

“Toţi părinţii sunt în pom. Ni s-a spus că motivul pentru care se închide creşa este că doamnele trebuie să îşi ia concediu. Am mai avut probleme atunci când a fost Ziua Porţilor Deschise, înainte de deschiderea creşei, am primit o informare că programul va fi de la 7 :30 la 18 :00, iar după începerea creşei, ni s-a spus că programul este până la 17 :00. De asta nici nu suntem şocaţi că s-a întâmplat şi acum, cu închiderea pe perioada verii”, spune Andreea, mămica unui copil de doi ani.

Conform legii, creşele cu program prelungit, cum este şi cea din Dumbrăviţa, ar trebui să funcţioneze şi pe perioada vacanţelor. Pentru asta însă, este nevoie de suficienţi angajaţi, care să plece în concediu prin rotaţie, iar cei rămaşi să preia şi sarcinile celorlalţi.

Tocmai de aceea, părinţii îl consideră vinovat de întreaga situaţie, pe primarul comunei, Horia Bugarin.

“Decizia a fost luată, din ce ne-a spus doamna educatoare, de domnul director. Eu am o părere foarte bună despre dumnealui şi cred că şi dânsul acţionează după cum i se cere de către cei care se ocupă de fapt de şcoală şi de creşă, adică cei din Primărie. Alte creşe de stat sunt deschise şi pe perioada vacanţei. În momentul în care ai dat drumul unei creşe cu atâta bucurie şi nebunie, ţi-ai asumat că trebuie să ai şi educatori disponibili pentru ea. Eu sunt convinsă că educatorii ar merge să facă ore, pentru că ar face ore suplimentare plătite. Dar, din ce am auzit, deşi ei şi-ar dori asta, nu îi lasă nimeni pentru că preferă să dea concedii ca să nu-i plătească”, a declarat o altă mămică, pentru Sursa de Vest.

Directorul şcolii de care aparţine creşa din Dumbrăviţa, recunoaşte că situaţia în care sunt părinţii este una dificilă, însă ridică neputincios din umeri.

Concediul e concediu, iar dacă unitatea nu are suficient personal, el nu poate să rezolve problema.

Noi trebuie să acordăm obligatoriu concediu cadrelor didactice, iar acesta este de 62 de zile într-un an (…) Din păcate, la creşă sunt doar 10 cadre didactice, dintre care două îşi încheie contractul pe data de 21 iunie, una fiind pensionară şi una fiind necalificată cu studii medii„, Adrian Nicola, directorul Şcolii din Dumbrăviţa.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte