Skip to main content

Nu uitaţi! S-au înfiinţat patru puncte de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, vegetale și din construcții

XPilates & Spa

Timișorenii pot depune prin aport voluntar deșeuri precum mobilă, covoare, gresie, obiecte sanitare, frunze și crengi ca să evite amenda pentru abandonul deșeurilor de până la 6000 de lei.

Începand cu 28 octombrie 2019, Legea nr.188 din 2019 privind regimul deșeurilor, a adus modificări semnificative în ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, aceasta fiind cuprinsă de la această dată între 3.000 lei și 6.000 lei pentru persoanele fizice și între 20.000 lei și 40.000 lei pentru persoanele juridice.

Prin această lege se prevede și o nouă sancțiune complementară, în cazul săvârșirii faptei de abandonare a deșeurilor, aceasta constând în obligarea contravenientului să ridice deșeurile abandonate, să curețe terenul și să elimine deșeurile prin societăți specializate autorizate, suportând toate costurile pentru aceste activități.

Pentru a preveni abandonul deșeurilor și sancționarea cetățenilor, Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Retim Ecologic SA au deschis patru puncte de colectare gratuită a deșeurilor vegetale, voluminoase de uz casnic si deșeuri rezultate din construcții și demolări.

În conformitate cu prevederile proiectului de hotărâre din 19.07.2019 de aprobare a Planului de prevenire și măsuri privind evitarea și reducerea cantităților de deșeuri abandonate pe domeniul public de pe raza Municipiului Timișoara, cantitățile preluate în mod gratuit în aceste patru centre sunt:

– Deșeuri vegetale: 3 mc/persoană /lună

– Deșeuri voluminoase de uz casnic: 5 mc/ persoană/lună

– Deșeuri rezultate din construcții și demolări: 1 mc/persoană/lună

Cele patru puncte se află la adresele:

1.    Calea Torontalului, nr. 94

2.    Str. Torac, nr. 2-4

3.    Str. A Imbroane, nr. 70

4.    Pod Calea Șagului

Câteva reguli de funcționare ale acestor centre sunt:

1. Pentru a putea fi depuse la centre, crengile trebuie să fie tăiate la o dimensiune nu mai mare de 50 cm şi legate în mănunchi, iar frunzele şi iarba trebuie să fie depozitate în saci.

2. Deşeurile voluminoase de uz casnic precum piesele de mobilier trebuie demontate sau dezasamblate.

3. Deşeurile din constructții provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară sau exterioară a acestora, trebuie depozitate în saci rezistenţi precum cei de rafie. Deșeurile din construcții care se pot depune exclud cele precum polistiren, poliuretan, vată minerală şi bazaltică. Sacii care vor conține deșeurilor menționate anterior nu vor fi primiți de centre.

4. Pentru depunerea deșeurilor este necesară prezentarea unui document de identitate în vederea verificării cantităților maxime lunare permise.

În ceea ce privește celelalte localități din zona 1 a județului Timiș, deșeurile voluminoase se colectează în cadrul campaniilor organizate de RETIM trimestrial și anunțate în prealabil. Acestea trebuie păstrate în gospodării până la momentul sosirii în fiecare localitate a containerului dedicat colectării lor.

Pentru a afla unde pot sa depuna deșeurile vegetale și deșeurile din construcții cetățenii pot suna la Primăriile Locale la numerele de telefon prezentate în acest tabel.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest