Restricții de circulație la ieșire din Timișoara spre Săcălaz, până la sfârșitul lunii! Se va lucra la pasaj


Atenție, șoferi! Se instituie restricții de circulație la ieșire din Timișoara spre Săcălaz, până la sfârșitul acestei luni.
S-au constatat defecţiuni majore la rosturile de dilataţie care puneau în pericol desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei rutiere. În aceste condiții s-a intervenit de urgență, pasajul fiind închis pentru o perioadă scurtă de timp și în luna august. Acum însă vor fi înlocuite definitiv rosturile de dilataţie defecte cu unele noi, iar pentru asta, circulația pe pasaj a fost închisă prin semaforizare, până în data de 29 noiembrie.
Primăria Timişoara a preluat de la Ministerul Transportului în anul 2017 Drumul Naţional 59A, tronsonul de la km 3+170-la km 4+400, inclusiv pasajul CF.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Probleme cu apa, în Moșnița Veche! Aquatim lucrează la conducte
Mâine, se va întrerupe furnizarea apei în Moșnița Veche., între orele 09:00- 16:00.

Eveniment de referință la Timișoara! AFAR și CCIAT aduc în prim plan antreprenoriatul feminin
Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează un eveniment dedicat susținerii, conectării și dezvoltării antreprenoriatului feminin, sub genericul „Antreprenoriatul feminin – Consolidarea relațiilor internaționale”.
Semifinala județeană a competiției „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” aduce la UVT 14 echipe de liceeni care își prezintă planurile de afaceri
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Timișoara organizează joi, 7 mai 2026, de la ora 11, la Universitatea de Vest Timișoara, semifinala județeană a competiției de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” IV, parte a programului național omonim dedicat descoperirii vocației și dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor.
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește conferința națională dedicată internaționalizării învățământului superior din România
Timișoara devine, astăzi și mâine, centrul dezbaterii naționale despre viitorul universităților românești în lume.

Șomajul în scădere, în județul Timiș! Totodată sunt anunțate disponibilizări colective până la finalul anului
Piața muncii din județul Timiș rămâne stabilă în luna aprilie 2026, chiar și în contextul unor anunțuri privind posibile disponibilizări.
Prima reacție după căderea Guvernului Bolojan! Dominic Fritz vorbește despre pile, cumetrii și cutii cu pantofi
S-a încheiat votul pe moțiunea de cenzură, iar rezultatul este cel anticipat: majoritatea parlamentarilor prezenți a decis ca Ilie Bolojan să plece din funcția de premier.
Noi oportunități pentru studenții UVT! A fost inaugurat un spațiu de colaborare cu profesioniștii din domeniul bancar și financiar
Studenții Universității de Vest din Timișoara sunt, de astăzi, mai aproape de mediul bancar și financiar. Asta pentru că, în parteneriat cu UniCredit Bank România, UVT a inaugurat „UniCredit Cowork Hub”, un spațiu dedicat colaborării, învățării practice și conexiunii directe cu profesioniștii din domeniu.
Vii cu câinele la cafea, te alegi cu lecții de dresaj și ajuți alte patrupede! Eveniment special, în acest weekend, la Timișoara
Iubitorii de animale din Timișoara au un nou motiv să iasă din casă în weekend. Sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, la Tucano Coffee, la Iulius Mall, are loc evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”, un mix atractiv de cafea bună, dresaj canin și fapte bune.

Camioanele, scoase din Timișoara! Se schimbă regulile pentru traficul greu! Ce taxe vor plăti șoferii?
Primăria Timișoara introduce, de la 1 august, noile reguli prin care traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor.
Mister vechi de 1.500 de ani, dezgropat pe șantierul Centurii de Vest Timișoara! Războinic înhumat alături de calul său și mai multe podoabe din aur, argint și bronz
O descoperire arheologică rară a fost făcută pe traseul viitoarei Centuri Timișoara Vest, unde specialiștii au identificat un complex funerar vechi de aproape 1.500 de ani, atribuit populațiilor avare.
Cerșetorie mascată, la Timișoara! Falși cântăreți stradali, depistați de polițiștii locali
Cei care apelează la mila publică, dar și persoanele fără adăpost, se regăsesc în continuare pe străzile Timișoarei. În ultima lună, 108 cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați de polițiștii locali și duși la centrele sociale din oraș, însă, cei mai mulți dintre ei se întorc în stradă.
Muzică live și dans contemporan animă parcuri și școli din Timișoara!
Timișoara devine scena unor intervenții performative, în care mișcarea și muzica live se nasc în dialog direct cu spațiul și publicul.
„UniVsThreats ’26”, competiția de securitate cibernetică găzduită de UVT, a depășit 1.200 de participanți
Echipa de securitate cibernetică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), „UVT-CTF”, și-a propus să aducă împreună studenți pasionați de cybersecurity, în cadrul competițiilor de tip Capture The Flag, pentru dezvoltarea unei comunități active în acest domeniu esențial pentru viitorul digital.

„Nu am aer! Mă sufoc! Mi-e teamă! Nu pot să respir!” Cristian Oancea, despre crizele de astm și tratamentul salvator
1 milion de români suferă de astm. De Ziua Mondială a Astmului, vorbim despre tratamente care nu ajung la toți pacienții

Fără apă la robinete, la Lugoj! Aquatim anunță lucrări
Se va înterupe furnizarea apei, mâine, între orele 9:00-:18:00, la Lugoj, pentru realizarea legăturii provizorii a conductei de alimentare de la Podul de Fier.

UMF Timișoara organizează un curs postuniversitar despre riscurile hematologice și cardiologice în sarcină!
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin Clinica Universitară Abilități Clinice, organizează în perioada 6–7 mai un curs postuniversitar dedicat complicațiilor hematologice și cardiologice la femeia gravidă.
Pregătire gratuită pentru admitere, la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, în perioada mai – iulie
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează oficial campania de admitere pentru anul universitar 2026-2027.

Ruga Satului din Cerneteaz revine pe 8–9 mai, cu Alex Surdea, Georgiana Vița și Liliana Laichici!
Locuitorii din Cerneteaz și din împrejurimi sunt invitați să ia parte la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului – „Ruga Satului”.







Lasă un răspuns