Skip to main content

Rectorii universităților timișorene au lansat Conferința „Smart Diaspora”, anunțată de Alianța Timișoara Universitară (ATU)

XPilates & Spa

În această săptămână, la Iulius Congress Hall din Timișoara a avut loc prima ediție a Galei Implicării Sociale, eveniment special organizat de către Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie.

Universitatea de Vest din Timișoara are o preocupare constantă cu privire la misiunea sa socială, privind construirea unei societăți incluzive, bazată pe respectarea drepturilor omului, realizând acțiuni pentru a promova valorile democratice și civice europene, precum egalitatea în drepturi și oportunități, toleranța politică și religioasă, participarea civică și responsabilitatea socială. În eforturile depuse pentru atingerea acestor deziderate, membrii comunității academice din cadrul Universității de Vest din Timișoara beneficiază de un sprijin fundamental venit din partea instituțiilor și organizațiilor partenere, care activează în domeniul social.

CITEŞTE ŞI: Accident înfiorător, pe autostradă! Plan roşu de intervenţii, după ce un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat

„Gala Implicării Sociale este un răspuns firesc al comunității academice din UVT, prin care ne-am propus să creăm un context de celebrare a partenerilor care sunt aproape de acțiunile și proiectele Facultății de Sociologie și Psihologie, specifice domeniului social, pentru o binevenită recunoaștere și apreciere publică a organizațiilor și persoanelor care s-au remarcat prin contribuțiile lor deosebite în facilitarea accesului la educație, orientat către copiii și tinerii proveniți din categorii vulnerabile de populație. Vă mulțumim și suntem recunoscători să vă avem alături, onorați și dragi parteneri sociali!”, spune Marilen Pirtea, rectorul UVT.

În cadrul acestei prime ediții a Galei Implicării Sociale au fost acordate zece distincții:

  • Organizației United Way România – care a susținut financiar înființarea 12 centre de zi, în 6 județe din țară. Misiunea acestor centre este de a preveni abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, lucrând deopotrivă cu copiii din familii defavorizate, precum și cu părinții și profesorii acestora.
  • Grupului de inițiativă Coder Dojo @UVT – format dintr-o echipă din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara, care organizează, în laboratoarele facultății, activități de familiarizare cu limbajele de programare destinate copiilor, inclusiv celor proveniți din categorii vulnerabile.
  • Organizației Salvați Copiii – Filiala Timișoara – care, de peste 25 de ani, oferă sprijin copiilor aflați în situații vulnerabile din comunitatea noastră, prin programele și proiectele sale de educație și consiliere, care deservesc sute de beneficiari anual.
  • Doamnei lector. univ. dr. Atalia Onițiu (Facultatea de Sociologie și Psihologie, UVT) – inițiatoarea proiectului Socio Claus, manifestare cu caracter deopotrivă caritabil, destinată strângerii de fonduri pentru copiii cu dizabilități, dar și de conștientizare și sensibilizare a publicului larg în ceea ce privește necesitatea acceptării și a cultivării respectului pentru diversitatea și demnitatea umană.
  • Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara – o instituție de referință în comunitatea timișoreană, care are ca principală preocupare acordarea de sprijin categoriilor de populație aflate într-o situație de vulnerabilitate socială, sprijinind anual sute de copiii din Timișoara în accesarea dreptului la educație.
  • Doamnei lector dr. Alina Satmari (Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, UVT) – pentru implicarea sa în numeroase activități de sprijinire a tinerilor nevăzători și creare de instrumente de lucru adaptate, cel mai recent instrument fiind o hartă tactilă a planului sediului central al UVT, dedicată studenților nevăzători.
  • Societății pentru Copii și Părinți SCOP – care de peste un sfert de veac contribuie la sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații de dificultate, prin susținerea accesului la educație și prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor din Timișoara.
  • Doamnei conf. dr. Corina Nani (Facultatea de Arte și Design, UVT) – pentru promovarea incluziunii sociale prin lucrările sale artistice și implicarea copiilor și tinerilor din categorii sociale vulnerabile în conceperea și execuția acestora.
  • Centrului Educativ Buziaș – care contribuie la reintegrarea socială prin educație a tinerilor și tinerelor care au săvârșit infracțiuni în perioada de minorat și pentru care instanțele au dispus măsura internării într-un centru educativ. În prezent, Centrul Educativ Buziaș deservește 23 de județe ale țării.
  • Domnișoarei Rebeca Cerchez, absolventă a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Asistență Socială – care, timp de un an de zile, pe durata perioadei de pandemie, a desfășurat activități de voluntariat în Namibia, Africa, sprijinind copiii aflați în situații dificile de viață prin organizarea de activități educative, artistice și de socializare

CITEŞTE ŞI: Bojin revine în forţă, pe scena politică! Este noul preşedinte al PUSL Timiş

În cadrul evenimentului a fost organizată și o licitație tăcută, cu lucrări artistice realizate de către studenți ai specializării de Asistență Socială de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Banii colectați în urma licitației au fost direcționați către Centrul „ASIST” al Societății pentru Copii și Părinți SCOP, un centru de sprijin pentru copiii refugiaților ucraineni din Timișoara, în vederea achiziționării unor cadouri de Crăciun pentru aceștia.

Organizatorii își propun ca acest eveniment să devină o tradiție în viața Universității de Vest din Timișoara și a comunității.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest