Rectorii universităților timișorene au lansat Conferința „Smart Diaspora”, anunțată de Alianța Timișoara Universitară (ATU)

În această săptămână, la Iulius Congress Hall din Timișoara a avut loc prima ediție a Galei Implicării Sociale, eveniment special organizat de către Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie.
Universitatea de Vest din Timișoara are o preocupare constantă cu privire la misiunea sa socială, privind construirea unei societăți incluzive, bazată pe respectarea drepturilor omului, realizând acțiuni pentru a promova valorile democratice și civice europene, precum egalitatea în drepturi și oportunități, toleranța politică și religioasă, participarea civică și responsabilitatea socială. În eforturile depuse pentru atingerea acestor deziderate, membrii comunității academice din cadrul Universității de Vest din Timișoara beneficiază de un sprijin fundamental venit din partea instituțiilor și organizațiilor partenere, care activează în domeniul social.
„Gala Implicării Sociale este un răspuns firesc al comunității academice din UVT, prin care ne-am propus să creăm un context de celebrare a partenerilor care sunt aproape de acțiunile și proiectele Facultății de Sociologie și Psihologie, specifice domeniului social, pentru o binevenită recunoaștere și apreciere publică a organizațiilor și persoanelor care s-au remarcat prin contribuțiile lor deosebite în facilitarea accesului la educație, orientat către copiii și tinerii proveniți din categorii vulnerabile de populație. Vă mulțumim și suntem recunoscători să vă avem alături, onorați și dragi parteneri sociali!”, spune Marilen Pirtea, rectorul UVT.
În cadrul acestei prime ediții a Galei Implicării Sociale au fost acordate zece distincții:
- Organizației United Way România – care a susținut financiar înființarea 12 centre de zi, în 6 județe din țară. Misiunea acestor centre este de a preveni abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, lucrând deopotrivă cu copiii din familii defavorizate, precum și cu părinții și profesorii acestora.
- Grupului de inițiativă Coder Dojo @UVT – format dintr-o echipă din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara, care organizează, în laboratoarele facultății, activități de familiarizare cu limbajele de programare destinate copiilor, inclusiv celor proveniți din categorii vulnerabile.
- Organizației Salvați Copiii – Filiala Timișoara – care, de peste 25 de ani, oferă sprijin copiilor aflați în situații vulnerabile din comunitatea noastră, prin programele și proiectele sale de educație și consiliere, care deservesc sute de beneficiari anual.
- Doamnei lector. univ. dr. Atalia Onițiu (Facultatea de Sociologie și Psihologie, UVT) – inițiatoarea proiectului Socio Claus, manifestare cu caracter deopotrivă caritabil, destinată strângerii de fonduri pentru copiii cu dizabilități, dar și de conștientizare și sensibilizare a publicului larg în ceea ce privește necesitatea acceptării și a cultivării respectului pentru diversitatea și demnitatea umană.
- Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara – o instituție de referință în comunitatea timișoreană, care are ca principală preocupare acordarea de sprijin categoriilor de populație aflate într-o situație de vulnerabilitate socială, sprijinind anual sute de copiii din Timișoara în accesarea dreptului la educație.
- Doamnei lector dr. Alina Satmari (Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, UVT) – pentru implicarea sa în numeroase activități de sprijinire a tinerilor nevăzători și creare de instrumente de lucru adaptate, cel mai recent instrument fiind o hartă tactilă a planului sediului central al UVT, dedicată studenților nevăzători.
- Societății pentru Copii și Părinți SCOP – care de peste un sfert de veac contribuie la sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații de dificultate, prin susținerea accesului la educație și prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor din Timișoara.
- Doamnei conf. dr. Corina Nani (Facultatea de Arte și Design, UVT) – pentru promovarea incluziunii sociale prin lucrările sale artistice și implicarea copiilor și tinerilor din categorii sociale vulnerabile în conceperea și execuția acestora.
- Centrului Educativ Buziaș – care contribuie la reintegrarea socială prin educație a tinerilor și tinerelor care au săvârșit infracțiuni în perioada de minorat și pentru care instanțele au dispus măsura internării într-un centru educativ. În prezent, Centrul Educativ Buziaș deservește 23 de județe ale țării.
- Domnișoarei Rebeca Cerchez, absolventă a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Asistență Socială – care, timp de un an de zile, pe durata perioadei de pandemie, a desfășurat activități de voluntariat în Namibia, Africa, sprijinind copiii aflați în situații dificile de viață prin organizarea de activități educative, artistice și de socializare
CITEŞTE ŞI: Bojin revine în forţă, pe scena politică! Este noul preşedinte al PUSL Timiş
În cadrul evenimentului a fost organizată și o licitație tăcută, cu lucrări artistice realizate de către studenți ai specializării de Asistență Socială de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Banii colectați în urma licitației au fost direcționați către Centrul „ASIST” al Societății pentru Copii și Părinți SCOP, un centru de sprijin pentru copiii refugiaților ucraineni din Timișoara, în vederea achiziționării unor cadouri de Crăciun pentru aceștia.
Organizatorii își propun ca acest eveniment să devină o tradiție în viața Universității de Vest din Timișoara și a comunității.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns