Skip to main content

Răsturnare de situaţie în cazul medicului pediatru care încerca să întreţină relaţii sexuale cu un minor! A fost deschis dosar penal

XPilates & Spa

Poliţiştii care se ocupă de cazul doctorului de la Spitalul de Copii din Timişoara prins că încerca să întreţină relaţii sexuale cu un băiat de 16 ani, au schimbat încadrarea faptei.

Dacă iniţial, medicul a fost amendat cu 1.000 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, acum a fost deschis un dosar penal pentru tentativă la act sexual cu minor

CITEŞTE ŞI: Cel mai dulce eveniment din vestul ţării! Când va avea loc Târgul Apicol de la Ghiroda?

Cei doi le-au declarat anchetatorilor că s-au cunoscut prin aplicaţia Tinder, iar băiatul i-ar fi spus medicului că are 19 ani.

Aseara, ei s-au întâlnit la ieşirea din Timişoara spre Săcălaz unde intenţionau să întreţină relaţii sexuale, în maşina doctorului.

Au fost întrerupţi de poliţişti, care în primă fază i-au sancţionat pentru încălcarea normelor de convieţuire socială.

Ulterior, oamenii legii au decis să schimbe încadrarea faptei, iar cazul este acum pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreține relații sexuale, faptă care nu a fost materializată. Cei doi bărbați au fost sancționat conform prevederilor Legii nr 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În urma verificărilor suplimentare efectuate, în cursul acestei zile, 30.01.2023, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la act sexual cu minor, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Timiş.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest