Skip to main content

Proiecte deblocate! Mai multe blocuri din Timișoara urmează să fie reabilitate termic

XPilates & Spa

S-au deblocat proiectele pentru reabilitarea termică a mai multor blocuri din Timișoara!

Multe asociații de locatari din Timișoara au avut de ani buni contracte pentru reabilitare energetică a blocurilor lor, dar au așteptat fără rost, pentru că soluția tehnică aleasă era greşită și nu se prezenta niciun constructor la licitații. Acum, cu sprijinul ADR Vest am deblocat aceste proiecte şi începem şantierele. Eficientizăm energetic aproape 1.000 de apartamente în contextul unei crize energetice care ne-a afectat puternic nu doar pe noi, ci întreaga Europă. Fondurile europene sunt șansa ca Timișoara să se modernizeze și să îmbunătățim viața timișorenilor. Mă bucur să spun că în ultimii doi ani am cheltuit mai multe fonduri europene decât în precedenții 7 ani, cumulat”,  transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În total, 22 de imobile sunt în diverse faze: execuție, contractare a execuției, în licitație sau cu documentația pregătită pentru licitație.

În ultimul an, administrația locală a revizuit proiectul tehnic, a actualizat valoarea proiectelor și a cerut utilizarea vatei bazaltice în locul panourilor sandviș pentru termoizolarea fațadelor de bloc. Imobilele în execuție sunt: Splaiul Nicolae Titulescu nr. 10A, Str. Aries nr.20, Str. Mures nr. 129, Str. Juganaru nr.20.

Imobilele pentru care execuția este în curs de contractare sunt: Intrarea Doinei nr. 19-21-23-25-31, Str. Muresan nr. 61-63, Str. Nicolae Labis nr. 1, Str. Balmus nr. 9-11.

În cadrul ultimei săptămâni, au fost lansate două licitații cu cinci loturi fiecare.

Primăria Timișoara pregătește, de asemenea, relansarea licitației pentru proiecte și loturile care nu au găsit ofertant la procedurile anterioare.

Valoarea totală a proiectelor de reabilitare termică a imobilelor se ridică la peste 34 de milioane de lei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ