Skip to main content

Profesor universitar, arestat pentru coruperea sexuală a unei copile de 13 ani! Reacţia UVT

XPilates & Spa

Un profesor de la catedra de Matematică şi Fizică a Universităţii de Vest din Timişoara a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de corupere de sexuală de minori.

Victima ar fi o fată de 13 ani, căruia dascălul îi oferea meditaţii, iar în timpul unei astfel de şedinţe, a avut un comportament revoltător.

Mai exact, profesorul ar fi atins-o pe copilă pe sâni şi a încercat să o sărute, iar când părinţii au aflat aceste lucruri, au anunţat Poliţia.

CITEŞTE ŞI: Un tânăr din Caraş-Severin a venit la Timişoara în interes de serviciu, iar la scurt timp nimeni nu a mai putut să dea de el! Familia e disperată şi cere ajutor tuturor

Bărbatul a fost dus la audieri şi reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior, magistraţii de la Judecătoria Timişoara au decis arestul preventiv, pentru 30 de zile.

Conducerea Universităţii de Vest din Timişoara, unde profesorul este angajat, condamnă ferm astfel de comportamente, însă aşteaptă un verdict clar din partea anchetatorilor şi abia apoi vor lua măsurile care se impun.

“Instituția noastră precizează că susține clarificarea oricăror împrejurări de natură să aducă încălcări ale normelor etice sau ale conduitei morale, prevăzute de statutul universitarilor UVT, despre care există suspiciuni întemeiate că s-ar fi realizat în spațiul universității sau în oricare altă situație publică. Dorim să subliniem faptul că astfel de comportamente contravin flagrant normelor și valorilor Universității de Vest din Timișoara, care a urmărit întotdeauna promovarea unei conduite morale și responsabile a membrilor săi. Susținem în mod ferm demersul instituțiilor abilitate în cercetarea contextului în care s-au produs faptele invocate, care au stat la baza plângerii ce a declanșat investigația instituțiilor de anchetă abilitate din Timișoara. În funcție de concluziile analizei, vom investiga, la rândul nostru, dacă au existat astfel de comportamente asociate cu persoana în cauză. Cu referire la faptele reprobabile invocate, fără a nega prezumția de nevinovăție de care se bucură orice persoană acuzată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare împotriva sa, fără a influența în vreun fel urmărirea penală aflată în desfășurare, însă conștienți de rolul covârșitor pe care educația îl are, și anume acela de a crea modele, Universitatea de Vest din Timișoara se delimitează ferm, explicit și de îndată de astfel de comportamente”, transmite UVT.

CITEŞTE ŞI: Primul centru de legume și fructe din Timiş ar putea fi gata înainte de termen! Lucrările sunt realizate în proporţie de 85%

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.