Skip to main content

Primăria Timișoara lansează noua platformă de sesizări! Cele vechi vor fi închise

XPilates & Spa

Primăria Timișoara lansează o nouă platformă de sesizări, disponibilă în primă fază pe browser și în testare ca aplicație mobilă. Platformele vechi de depus sesizări online vor fi închise.

Noua platformă va transparentiza administrația locală mai mult decât oricare altă schimbare pe care am adus-o până acum și ne va aduce orașul în rândul orașelor europene, cu un serviciu public ușor de urmărit și care să ajute cetățenii. Deschidem un nou capitol pentru primărie și eliminăm o problemă foarte veche, prin care sesizările primeau un răspuns, dar apoi nu erau trasate sarcinile, nu era integrată cererea în procedurile interne și problema rămânea nerezolvată. Sunt unele probleme din oraș pe care oricine poate înțelege că nu le putem rezolva în 30 de zile, așa cum ne cere legea să dăm un răspuns, cum ar fi, de exemplu, să reparăm o stradă. Acolo trebuie să o includem în planul de reparații, să alocăm un buget sau chiar să pornim demersurile pentru o investiție. Problema pe care o aveam înainte era că astfel de sesizări primeau răspuns și cu asta se închidea povestea. De azi, însă, problema nu mai dispare în neant, ci este fie rezolvată, fie intră într-un plan mai amplu și va fi rezolvată alături de alte probleme similare”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Platforma de sesizări va putea fi accesată direct de pe https://sesizari.primariatm.ro sau de pe pagina primăriei la secțiunea de sesizări.

Aplicația mobilă este în variantă de test, iar toți cetățenii care doresc să contribuie la îmbunătățirea ei se pot înscrie prin acest formular: https://forms.gle/KMcbBpVzQgBYhB3h9.

Aplicația mobilă va fi apoi disponibilă pe Google Play și App Store. O echipă de IT-iști dedicați este pregătită să rezolve orice potențiale erori într-un timp cât mai scurt.

Intrăm într-un nou film de soluții digitale. Platforma face parte dintr-un ecosistem mai larg de soluții la care lucrăm pentru a transforma administrația într-una mai prietenoasă cu utilizatorii și mai transparentă. În spatele interfeței se află noi proceduri, noi moduri de lucru și noi tehnologii pe care le integrăm în primărie. Totul pentru a rezolva mai eficient problemele Timișoarei”, transmite Valentin Mureșan, consilier personal al primarului pentru transformare digitală și smart city.

Platforma nouă are o interfață modernă, care include o hartă de unde pot fi vizualizate sesizările cetățenilor. Tehnologiile folosite vor asigura o interfață îmbunătățită, iar în instituție sistemul va asigura un proces mult mai facil de analiză a sesizărilor pe cartiere, pe tipuri de problematici și structuri administrative care trebuie să colaboreze pentru rezolvarea problemelor sesizate.

Această platformă este primul punct de contact unic dintre primărie și cetățean, iar cetățeanul va primi răspunsul la sesizare direct prin SMS, dar și prin email. Sesizările vor putea fi urmărite și de pe platformă, împreună cu corespondența cu Primăria Timișoara în demersurile pentru rezolvarea acestora.

Odată ce un utilizator adaugă o sesizare nouă în platformă, aceasta va fi trecută ca fiind „depusă” până când funcționarul public responsabil o deschide, urmând ca apoi angajații primăriei să verifice situația din teren și să traseze sarcinile pentru rezolvarea acesteia. Dacă situația transmisă de un cetățean nu ține de competența primăriei, ci de a unei alte instituții, atunci aceasta va fi redirecționată către instituția cu competență în domeniu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ