Skip to main content

Prima persoană infectată cu tulpina britanică a coronavirusului, la Timișoara! Câte cazuri sunt în total, în România?

XPilates & Spa

Crește numărul bolnavilor COVID, la care a fost depistată forma nouă a virusului, cunoscută ca tulpina din Marea Britanie.

Până acum, pe teritoriul României au fost depistate 52 de cazuri, însă specialiștii spun că numărul ar putea fi mult mai mare.

CITEȘTE ȘI: A fost actualizată lista cu ţări galbene! Dacă vii din aceste state, intri obligatoriu, în carantină

Este imposibilă depistarea tuturor cazurilor, pentru că la noi nu prea se fac secvențieri.

Până acum, în România au fost făcute astfel de analize în cazul a 506 dintre pacienții confirmați cu COVID-19.

Specialiştii diviziei de cercetare a grupului MedLife anunţă noi rezultate în cadrul studiului de secvenţiere a genomului virsului SARS-CoV2. Astfel, din cele 90 de probe provenite în intervalul 25 – 29 ianuarie a.c. din mai multe oraşe ale ţării (Bucureşti, Vâlcea, Cluj, Tecuci, Targovişte, Ploieşti, Timişoara, Reşiţa, Hunedoara, Focşani, Lugoj, Chişineu Criş, Slatina, Olt), s-a constatat că 24 dintre acestea conţin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie„, transmit reprezentanții Medlife, care au făcut cam 75% dintre secvențierile din țara noastră.

Cazul din Timișoara este acum în atenția Direcției de Sănătate Publică.

Este vorba despre o femeie de 40 de ani, care nu are istoric de călătorie.

CITEŞTE ŞI: Primul caz de paralizie facială temporară, în România, în urma administrării celei de-a doua doze de vaccin Pfizer!

Conform anchetei epidemiologice, contacții ei sunt doar membrii familiei.Acum, însă, inspectorii reiau ancheta, pentru a afla mai multe detalii despre acest caz.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Indoor seating nook with wooden and green furniture beside a large glass wall; outside is a courtyard with trees and a statue.

Studenții Universității de Vest din Timișoara sunt, de astăzi, mai aproape de mediul bancar și financiar. Asta pentru că, în parteneriat cu UniCredit Bank România, UVT a inaugurat „UniCredit Cowork Hub”, un spațiu dedicat colaborării, învățării practice și conexiunii directe cu profesioniștii din domeniu.

Iubitorii de animale din Timișoara au un nou motiv să iasă din casă în weekend. Sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, la Tucano Coffee, la Iulius Mall, are loc evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”, un mix atractiv de cafea bună, dresaj canin și fapte bune.

Primăria Timișoara introduce, de la 1 august, noile reguli prin care traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor.

Cei care apelează la mila publică, dar și persoanele fără adăpost, se regăsesc în continuare pe străzile Timișoarei. În ultima lună, 108 cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați de polițiștii locali și duși la centrele sociale din oraș, însă, cei mai mulți dintre ei se întorc în stradă.

Group of children in blue shirts holding hands and stretching in a sunny park while adults watch nearby in the background.

Timișoara devine scena unor intervenții performative, în care mișcarea și muzica live se nasc în dialog direct cu spațiul și publicul.

Speaker on stage at UniVsThreats26 Finals with a large screen displaying the event title and logo behind him, in a modern wooden-walled auditorium.

Echipa de securitate cibernetică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), „UVT-CTF”, și-a propus să aducă împreună studenți pasionați de cybersecurity, în cadrul competițiilor de tip Capture The Flag, pentru dezvoltarea unei comunități active în acest domeniu esențial pentru viitorul digital.

Se va înterupe furnizarea apei, mâine, între orele 9:00-:18:00, la Lugoj, pentru realizarea legăturii provizorii a conductei de alimentare de la Podul de Fier.

Poster for a postgraduate course on hematologic and cardiologic complications in pregnancy; shows a pregnant woman with a heart-rate line and holding her belly, logo of Victor Babeș University.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin Clinica Universitară Abilități Clinice, organizează în perioada 6–7 mai un curs postuniversitar dedicat complicațiilor hematologice și cardiologice la femeia gravidă.

Poster advertising 'Ruga Satului' with people in traditional Romanian costumes; dates May 8–9, 2026, organized by Giarmata Commune Town Hall.

Locuitorii din Cerneteaz și din împrejurimi sunt invitați să ia parte la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului – „Ruga Satului”.

Promotional banner for the China Brand Fair 2026 at Hungexpo, June 18–20 (red background with decorative blocks).

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:00, simularea concursului de admitere pentru viitorii candidați la programele de studii ale instituției.