Skip to main content

Politica pumnului în gură dusă de administraţia Fritz: microfoane tăiate, şedinţe online şi dezbateri de faţadă

Pandemia a trecut, însă obiceiurile deprinse în stările de urgenţă şi de alertă se menţin, spre nemulţumirea consilierilor locali din Timişoara.

Ei se referă, în special, la faptul că aproape toate şedinţele în care se iau decizii importante pentru oraş, sunt online, nu cu prezenţă fizică.

Asta face ca dezbaterile să fie lipsite de substanţă, iar proiectele propuse de administraţia USR să fie aprobate mult mai uşor.

CITEŞTE ŞI: Elevă, lovită de o maşină pe trecerea de pietoni! Copila a ajuns la spital

Pe de altă parte, într-o şedinţă online este mult mai uşor să întrerupi argumentaţia unui consilier local din opoziţie, consideră Roxana Iliescu, consilier local Pro România.

“În ședințele online mai poți să tai un microfon, iar interacțiunea nu este niciodată aceeași cu interacțiunea fizică și ei mizează că interacțiunea online nu este atât de susținută. Dezbarerile au loc mai greu decât în sala de ședință. Cred că mulți se enervează când văd cât de jos este pusă ștacheta în dezbateri, cu privire la replicile care se dau în Consiliul Local. Și din păcate da, trebuie să recunoaștem că acesta este nivelul”, a explicat Roxana Iliescu, la Sursa de Vest fără Filtru.


Consilierul PNL, Dan Diaconu, consideră că mai este un motiv pentru care multe dintre şedinţe sunt online: doar aşa proiectele propuse de actuala administraţie, sunt aprobate, când aleşii USR nu pot fi prezenţi fizic.

“De fiecare dată când vedeţi că se convoacă o şedinţă online, să ştiţi că motivul este că numărul de consilieri locali de la putere nu se poate întruni fizic, astfel încât să îşi aprobe proiectele. Avem consilieri locali care intră online de pe plajă, sau de la munte, de la schi, care votează. Sigur, e dreptul lor, nu este nimic ilegal, dar este în detrimentul Consiliului Local, într-o astfel de perioadă”, a explicat Diaconu, la Sursa de Vest fără Filtru.

CITEŞTE ŞI: Alertă, la Spitalul Județean Arad! Pompierii, mobilizați de urgență, după ce un salon a fost inundat de fum

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

25 de ani de la înființarea SMURD Timiș! Raed Arafat, prezent la Timișoara

SMURD Timiș a împlinit astăzi 25 de ani! La aniversare a participat și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

O femeie plecată la muncă în Italia, dispărută de aproape un an! Familia a cerut ajutorul Poliției

O femeie de 39 de ani, plecată la muncă în Italia, dată dispărută de familie. Fratele acesteia a alertat autoritățile, după ce nu a mai putut lua legătura cu ea.

Premierul Marcel Ciolacu: Timișoara merită să aibă un stadion pe măsura sa!

Premierul României, Marcel Ciolacu a avut astăzi, o întâlnire cu suporterii la Timișoara, unde s-a discutat pe tema stadionului.

O fată de 14 ani, dispărută fără urmă! Familia e disperată și cere ajutor tuturor

O fată de 14 ani ani a dispărut fără urmă, de seara trecută! Mama copilei a alertat autoritățile, după ce nu a mai putut lua legătura cu aceasta.

Copil de 12 ani, la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară pe trecerea de pietoni!

Accident grav de circulație, în care a fost implicat un copil de 12 ani. Acesta a fost lovit pe trecerea de pietoni de o mașină, în timp ce încerca să treacă strada în mod regulamentar.

Topul Firmelor din Județul Timiș, ediție aniversară! Când are loc evenimentul?

Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș va găzdui cea de-a 30-a ediție aniversară a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, desfășurată sub sloganul: “TOP 30 – Împreună pentru afaceri de succes”.  

Pascal Bruckner, invitat de onoare la deschiderea anului universitar de la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara a dat startul noului an universitar 2023-2024 printr-o ceremonie de excepție, avându-l ca invitat special pe celebrul romancier și eseist francez, Pascal Bruckner.

“Nu există drog mai tare decât sexu’!” Rapperul care invocă drogurile, pe scenă, exclus din programul TM2023

Rapperul Guess Who, pe numele său real Laurenţiu Mocanu, a fost oprit miercuri, pentru un control de rutină în traficul din Bucureşti, iar rezultatul DrugTestului a fost pozitiv.

Universul se dezbracă de secrete! Muzeul Naţional al Banatului aduce în prim plan obiecte inedite legate de spațiul cosmic

Muzeul Național al Banatului și Asociația Inițiativă în Educație au pregătit pentru cei interesaţi de univers, o expoziţie inedită, care va fi vernisată miercuri, 4 octombrie, de la ora 17:00.