Skip to main content

Planetariul Facultății de Fizică de la UVT, primul care a fost înființat în România, înscris în rețeaua internațională!

XPilates & Spa

Primul planetariu din România a fost adus de la o firmă privată și instalat la Universitatea de Vest din Timișoara în 1964, de către profesorul si rectorul Ioan Curea.

La acel moment, dotarea a costat 200.000 de lei, sumă acoperită din buget public, de către Ministerul Educației.

Acum, planetariul UVT se află în grija Facultății de Fizică, aceasta realizând înscrierea pentru prima data a acestui planetariu în baza de date internațională a planetariilor.

Dotările planetariului sunt utilizate în regim gratuit pentru elevi și studenți, oferind 24 de locuri, proiectorul original fiind de tip Zeiss ZKP-1. Planetariul poate servi cu succes pentru instruirea elevilor și studenților în domeniul Astronomiei, după perioada pandemică acesta deschizându-se pentru public, începând cu 2 noiembrie 2022. De atunci și până în prezent, numărul de vizitatori elevi ai planetariului a trecut de 5000, fiind înregistrate aproximativ 200 de vizite, fiecare cu 24 până la 40 de elevi, toate în regim gratuit.

Importanța înscrierii planetariului timișorean în baza de date internațională a planetariilor face referire la deschiderea oportunităților pentru viitoare programe comune de pregătire, alături de partenerii internaționali din rețea. Faptul că nu sunt multe planetarii în lume care să fie supervizate de facultăți de profil și care să fie oferite gratuit, în regim de vizitare, la dispoziția elevilor si studenților, amplifică atractivitatea acestui obiectiv.

Așa cum o dovedește experiența de utilizare a planetariului pentru cursul de Astronomie și Astrofizică, această dotare susține programele de popularizare a științei, iar legătura internațională cu alte planetarii care funcționează prin supervizarea universitară dezvoltă noi premise pentru participarea studenților la studiile internaționale de astrofizică. De asemenea, sunt vizate schimburile de date și schimburile de programe, chiar realizarea de conferințe internaționale gazduite de UVT, prin fructificarea existenței planetariului.”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ