Skip to main content

Încă un elev din Timiș, eliminat de la BAC! Alți peste 170 au absentat

XPilates & Spa

Astăzi a avut loc cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat, sesiunea de vară.

În Timiș s-au înscris pentru a susține testarea la proba obligatorie a profilului 3.944 de absolvenți de liceu, 176 elevi au lipsit. La matematică au susținut testarea 2.477 de elevi, în timp ce la Istorie 1291.

Tot la proba de astăzi, un elev a fost eliminat. Acesta a fost prins de profesorii supraveghetori cu o cască în ureche.

Și ieri, la prima probă, cea la limba și literatura română, un elev a fost eliminat tot pentru că a încercat să fraudeze examenul.

Elevii care au fost eliminați pentru fraudă nu vor mai putea susține Bacalaureatul în următoarele două sesiuni.

BAC-ul continuă mâine cu proba la alegere a profilului și specializării. Aceasta este ultima probă pentru cei mai mulți dintre ei, în timp ce elevii care aparțin minorităților naționale vor mai susține joi o probă, cea la limba maternă.

Săptămâna viitoare, luni – 3 iulie, vor fi afișate primele rezultate și tot atunci se vor putea depune și contestațiile.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 7 iulie.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ