Skip to main content

Peste 1,7 milioane de oameni, din țară și de peste hotare, au vizitat Târgul de Crăciun de la Timișoara, în acest an

XPilates & Spa

Târgul de Crăciun din Timișoara rămâne unul dintre evenimentele care adună cel mai mare număr de oameni în spațiul public, susține Casa de Cultură.

Potrivit organizatorilor, de la deschiderea sa, în 30 noiembrie, până în prezent, Târgul de Crăciun Timișoara a adus în zona centrală a orașului aproximativ 1.730.000 de vizitatori din țară și de peste hotare.

Percepția vizitatorilor asupra târgului fost analizată într-un studiu sociologic realizat de prof. univ. dr. Vasile Gherheș și conf. univ. dr. Ciprian Obrad.

„Rezultatele arată că 75% dintre participanți au evaluat organizarea cu note între 8 și 10, ceea ce indică un nivel ridicat de satisfacție al publicului.

Peste jumătate dintre respondenți au declarat că au participat și la edițiile anterioare ale Târgului de Crăciun, iar două treimi au revenit de mai multe ori pe parcursul desfășurării evenimentului. Această frecvență ridicată a participării sugerează apropierea timișorenilor de Târg și capacitatea evenimentului de a rămâne atractiv.

Decorurile și luminițele de Crăciun au fost apreciate de peste 80% dintre respondenți, alături de organizarea târgului în cele trei piețe centrale ale orașului. Atmosfera din Piața Victoriei și Piața Libertății, concertele și spectacolele, patinoarul, activitățile pentru copii și prezența comercianților au contribuit semnificativ la experiența generală a vizitatorilor”, transmit reprezentanții Casei de Cultură.

Potrivit acestora, studiul reprezintă un instrument de lucru care permite ajustarea și dezvoltarea viitoarelor ediții ale Târgului de Crăciun, în acord cu nevoile și așteptările comunității.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Side-by-side image: a young man with curly hair and round glasses on the left; on the right is a Romanian RO-ALERT screen with a missing-person notice text.

Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Sursa de Vest See Full Bio

Two vehicles damaged in a highway collision: a crushed small car on the left with responders nearby; a dented white van on the right with an ambulance behind.

Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Couple in bed: man sleeping with mouth open while the woman looks alarmed under the pillows and blanket

Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest