Skip to main content

Parcul Copiilor, transformat într-un loc de poveste, de 1 Iunie! Ce surprize au pregătit autoritățile pentru cei mici?

XPilates & Spa

Parcul Copiilor „Ion Creangă” îi aşteaptă pe cei mici, de 1 Iunie, cu fel de fel de surprize, de la momente artistice până la activități sportive.

Pe tot parcursul zilei, copiii se vor bucura de o atmosferă plină de culoare şi veselie, vor avea parte de spectacole, activități recreative și educative și vor putea participa la demonstrații ale forțelor de ordine și salvatorilor din județ. În plus, cei mici vor putea să joace câteva dintre cele mai îndrăgite jocuri din toate timpurile, ca șotronul, elasticul sau ”rațele și vânătorii”.

Toate activitățile se desfășoară în aer liber, iar Parcul Copiilor se va transforma într-un loc de poveste.

În plus, sărbătoarea copilăriei din acest an începe încă de miercuri după-amiaza. Atunci Grupul de suflători al Liceului de Artă„Ion Vidu” va da startul activităților, printr-un recital extraordinar. Va urma un „Carnaval al bucuriei și speranței”, spectacole de teatru pentru diferite categorii de vârstă și petreceri cu muzică și dans. Ansamblul „Timișul” Tineret va urca pe scenă și ne va încânta cu suite de dansuri populare, iar spre sfârșitul zilei, avem cinema în aer liber, cu filmul „Pinocchio”.

Joi, sărbătoarea începe prin parada costumelor populare purtate chiar de cei mici. Grupuri de copii vor aduce pe scenă dansuri populare românești, ungurești, sârbești, germane, rome, bulgărești și ucrainene, dar și dansuri moderne. Trupa ORT-IKI din Ungaria vine pe picioroange, pentru a paradă la înălțime.  Programul zilei include concursuri cu premii, petreceri tematice pentru copii, spectacole de teatru, cinematograf  în aer liber și chiar o petrecere cu spumă.

Evenimentele sunt organizate pe tematici. Avem jocurile tradiționale ale copilăriei unde cei mici se distrează participând la Campionatul de elastic, unde va fi prezentă și campioana olimpică Simona Amânar. „Rațele și vânătorii” șotronul, cursele cu obstacole, peretele de escaladă, toate le vor oferi sărbătoriților zilei bucuria de a se juca împreună în aer liber. Nu vor lipsi jocurile de creativitate, cu ateliere de pictură și lut, ateliere cu activități ecologice, împletituri din nuiele, ateliere de meșterit din lemn, aranjamente florale, confecționat păpuși din linguri de lemn, troc cu jucării.

Mai multe instituții au colaborat în pregătirea activităților pentru copii. Cei mici vor putea urmări prezentări ale echipamentelor și tehnicilor de intervenție utilizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Brigada 18 Cercetare – Supraveghere „Decebal”, Agenția Națională Antidrog, Serviciul de Ambulanță Timiș, Societatea de Transport Public Timișoara, Poliția Locală Timișoara, Direcția de Asistență Socială.

Copiii vor putea participa la exerciții cu câini și demonstrații cu Formațiunea de intervenție rapidă pe bază de voluntariat „Salvo”, din cadrul Biroului Situații de Urgență.  Societatea de Transport Public Timișoara organizează plimbări cu trotinetele și bicicletele.  

Programul cuprinde și tradiționala Cursă a Rățuștelor pe Bega, ajunsă deja la ediția a XIV–a, la ora 17,00, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria.

La Timișoara, această sărbătoare a copilăriei aduce împreună comunitatea în spiritul bucuriei și înțelegerii. Copiii își pot exprima creativitatea, jucându-se în aer liber și distrându-se alături de prieteni și familie.  

Iată mai jos programul complet al evenimentelor dedicate Zilei Copilului:

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Public transit bus front view with a driver in a yellow shirt; Timisoara branding and accessibility icons on the bumper.

Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ