Skip to main content

Parada LGBT, la Timişoara! Evenimentul dă peste cap traficul rutier!

XPilates & Spa

Asociatia Identity.Education organizează în această perioadă, de serie de evenimente dedicate comunităţii LGBTI+ din Timişoara, iar acestea vor culmina cu marşul Pride TM.

Marşul se va desfăşura mâine, în intervalul orar 16:30-17:15, pe traseul Parcul Loga – Bulevardul Ion C. Brătianu – Bulevardul Revoluţiei din 1989 – Podul Decebal – Bulevardul 3 August 1919 – Parcul Regina Maria.

CITEŞTE ŞI: În pragul falimentului, administratorul Colterm anunţă cum se pregăteşte pentru iarnă

Din acest motiv, traficul rutier va fi restricţionat, iar afectate vor fi şi mijloacele de transport în comun.
Astfel, cele care tranzitează zona Podului Decebal spre bulevardul 3 August vor staţiona pe perioada când participanţii la marş vor traversa podul.

Troleibuzele de pe linia 16 vor circula pe traseul liniei 15 (dus – întors), între Poșta Mare și Complexul Studențesc, în data de 3 iulie, între orele 08:00 – 18:00.

Traficul va fi restricţionat şi duminică, pentru evenimentul automobilistic „Marele Premiu al Municipiului Timișoara”.

Astfel, circulaţia va fi închisă în parcarea din Piața Iancu Huniade (Modex), pe bulevardul I.C. Brătianu până la intersecția cu strada Michelangelo și pe strada 20 Decembrie 1989 până la intersecția cu strada Nicolaus Lenau.

CITEŞTE ŞI: Premieră la Spitalul Victor Babeș din Timișoara! Radiologii vor realiza ecografii de sân gratuite, la patul pacientelor internate în spital

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest