Skip to main content

Ordinul de protecție nu l-a oprit! Și-a amenințat fosta soție cu bătaia, chiar la locul de muncă

XPilates & Spa

O femeie de 38 de ani a trecut prin clipe de groază, după ce fostul soț, în vârstă de 37 de ani, a încălcat ordinul de protecție ce îi interzicea să se apropie la mai puțin de 200 de metri de ea.

Bărbatul a intrat în magazinul alimentar unde lucrează victima, din Margina, și ar fi amenințat-o cu bătaia. Ulterior, femeia a anunțat oamenii legii, care au făcut investigații, în urma cărora l-au reținut pe fostul partener al acesteia, pentru 24 de ore.

El este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare, iar magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„În data de 08 august a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii orașului Făget au fost sesizați de către o femeie de 38 de ani, cu privire la faptul că fostul soț, în vârstă de 37 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecție care prevedea măsura de a păstra distanța de 200 de metri față de aceasta sau locul de muncă.

În urma intervenției la fața locului și a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul a pătruns în magazinul alimentar din localitatea Margina unde lucrează fosta soţie, încălcând măsura restrictivă de a nu se apropia de victimă sau de locul de muncă la o distanţă mai mică de 200 metri. Totodată, femeia nu a suferit acte de violență în urma întâlnirii cu fostul soț, însă a fost amenințată de acesta cu acte de violență.

Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore în arestul Poliției, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu şi ameninţare, iar astăzi, 10 august, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, transmite IPJ Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Bianca Albei See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Bianca Albei See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Bianca Albei See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Bianca Albei See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Bianca Albei See Full Bio

Un bărbat de 43 de ani a fost sacționat dur de polițiștii timișeni, după ce a abandonat cinci pui de câine. Bianca Albei See Full Bio

Sala Sporturilor „Constantin Jude” va găzdui, în perioada 18–19 aprilie, turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin seniori. Bianca Albei See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a plății călătoriilor prin aplicația 24Pay, fără a preciza durata exactă a acestei măsuri. Bianca Albei See Full Bio

Pompierii bihoreni au intervenit de urgență în urma unui apel la 112 prin care erau solicitați pentru lichidarea unui incendiu violent, izbucnit într-o clădire în care sunt amenjate odăile călugărilor din cadrul Mănăstirii Izbuc. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei