Skip to main content

Primăria Timișoara lansează o licitație cu strigare pentru închirirerea unor spații din mai multe zone ale orașului

XPilates & Spa

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 6 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț.

Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice.

În urma licitației anunțate luna trecută, un spațiu a fost atribuit, respectiv cel de pe str. Ciprian Porumbescu nr. 104, la o chirie lunară de 510.45 euro. Dintre celelalte șase spații, pentru patru nu au existat oferte depuse, iar pentru două spații a existat o singură ofertă. Deoarece sunt necesare minim două oferte pentru atribuirea unui spațiu, municipalitatea a reluat procedura.

Spațiile vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, cu destinații diferite: activități comerciale, administrative, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică, respectiv cabinete medicale, în funcție de specificul fiecărui spațiu. Nu sunt acceptate activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmacie, amanet sau schimb valutar.

Licitația va avea loc în data de 18 iunie 2026, ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, Bd. C. D. Loga nr. 1, etaj I. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp.

Spațiile disponibile sunt următoarele:

  • str. Gh. Lazăr, nr. 33, suprafață utilă de 44 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante, alimentatie publică
  • str. I. Văcărescu, nr. 25, suprafață utilă de 52 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante
  • Aleea Inului, nr. 2, suprafață utilă de 55,763 mp, destinație cabinet medical
  • str. București, nr. 15, suprafață utilă de 45,80 mp, destinație cabinet medical
  • str. Cireșului nr. 1/A, suprafață utilă de 81.34 mp + 31.18 mp, destinație cabinet medical
  • str. Splaiul Tudor Valdimirescu (Parc), suprafață utilă de 12 mp, destinație activități de comerț, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică

La licitație poate participa orice agent comercial (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în aceste zone. Documentația și alte informații sunt disponibile AICI.

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până la data de 16 iunie 2026, ora 14:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White SUV flipped onto its roof on a rural two-lane road; emergency responders and traffic cones visible in the distance.

Accident cumplit, în județul Timiș, unde o mașină, condusă de o femeie de 58 de ani, a izbit violent, o căruță care circula pe șosea. Sursa de Vest See Full Bio

Milano: the ornate Milan Cathedral (Duomo) with the Galleria Vittorio Emanuele II arcaded building to the left, under a partly cloudy sky with people in the square.

Românii nu mai lasă vacanțele de vară la voia întâmplării. Într-un an în care intenția de călătorie a europenilor este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, iar costurile din aviație rămân sub presiunea creșterii prețului kerosenului, turiștii români au ales să își cumpere biletele de avion din timp.  Sursa de Vest See Full […]

primaria tm

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 6 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice. În urma licitației anunțate luna trecută, un spațiu a […]

Emergency responders in red and dark uniforms attend to a person on the ground in a grassy off-road area, with dirt bikes nearby.

Jandarmii montani au intervenit prompt pentru salvarea unui cetățean austriac care a suferit un grav accident de motocicletă într-o zonă greu accesibilă din Munții Semenic. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of students gathered in a university courtyard for a campus event, with blue tents and flags visible.

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat, astăzi, o nouă ediție a evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului și inclus în agenda „Luna Verde @ UVT 2025”. Sursa de Vest See Full Bio

Left: purple tram on a street with a historic yellow-brick building; right: detailed city map with colored routes and waterways.

Primăria Timișoara organizează marți, 2 iunie, de la ora 17:00, la Cinema Studio, o nouă întâlnire publică dedicată viitorului cartierului Fabric și Planului Urbanistic pentru Zona Construită Protejată Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a încheiat exercițiul financiar al anului 2025 cu venituri totale de 191,4 milioane lei, adică cu 2,2% mai mult față de 2024, cu un profit net de 3,77 milioane lei și cu un volum operațional record de 10,38 milioane kilometri parcurși, adică cu 441.378 km în plus față de acum […]

Group of runners starting a road race under a yellow inflatable arch, bib numbers visible on their shirts.

Sute de persoane au participat,în această dimineață, la cea de-a șasea ediție a evenimentului „Giarmata în Mișcare”, transformând comuna într-un exemplu de solidaritate și implicare comunitară. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați să descopere un oraș plin de culoare, joc și imaginație, printr-un program special gândit pentru Ziua Internațională a Copilului, cu spectacole și ateliere creative, activități sportive, proiecții de film, muzică și experiențe educative. Sursa de Vest See Full Bio

Indoor market stall with fresh vegetables displayed in crates; a vendor wearing headphones sits behind the produce while shoppers browse in the background.

Piețele din Timișoara sunt, în această perioadă, pline de fructe și legume de sezon, iar tarabele colorate îi atrag zilnic pe cumpărători. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma în această dimineață, când locatarii unui bloc de pe strada Rusu Șirianu au observat fum ieșind într-un apartament de la etajul 2. Sursa de Vest See Full Bio

Two beach volleyball players on sandy shore; a man stands left while a woman dives to hit a ball in midair with the ocean in the background.

Baza Sportivă din Parcul Rozelor va deveni, în perioada 5 – 7 iunie 2026, centrul sporturilor pe nisip și al distracției în aer liber, odată cu organizarea unei noi ediții a „Beach Sport Festival by MONS”. Sursa de Vest See Full Bio

Outdoor community fair in a park with green vendor tents, families and kids playing games and chatting.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara devine, luni, 1 iunie, locul unde copilăria, tradițiile și creativitatea se întâlnesc într-un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Sub genericul „1 Iunie – Zâmbet de copil”. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara lansează o platformă universitară unică, dedicată practicii studențești, menită să faciliteze accesul tinerilor la oportunități relevante de formare profesională și integrare pe piața muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația mai multor mijloace de transport public, în cursul zilei de mâine, ca urmare a restricțiilor de trafic impuse pentru desfășurarea evenimentului „Bulevardul Copiilor la UVT”. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest