Oameni încarcerați, pe una dintre cele mai circulate șosele din vestul țării! A fost solicitat elicopterul SMURD

Un accident rutier grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp, iar conform primelor informații, au fost implicate două tiruri, care s-au cicnit violent.
Impactul a avut loc pe DN 6, în zona localității Plugova, județul Caraș-Severin, unde se s-au deplasat de urgență, mai multe echipaje de medici, pompieri și polițiști.
CITEȘTE ȘI: Sala de marmură a Castelului Huniade din Timișoara, deschisă publicului, după 17 ani!
Apelul la 112 anunța că două victime sunt blocate cabinele tirurilor implicate în accident, motiv pentru care, la fața locului a fost trimis și un echipj de descarcerare.
De asemenea a fost solicitat și elicopterul SMURD.
„La fața locului acționează un echipaj de la Punctul de Lucru Băile Herculane cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Caransebeș. De asemenea, la fața locului se află și 2 ambulanțe SAJ. La caz se deplasează și elicopterul SMURD”, transmite ISU Caraș-Severin.
UPDATE:
Din păcate, unul dintre șoferii implicați în accident a murit. Este vorba despre un bărbat de 56 de ani, cetățean bulgar.
Celălalt șofer, un cetățan ucrainean, a fost grav rănit și a fost transportat de urgență la spital.
„În această după-amiază, pe DN 6, în localitatea Plugova, la km 393, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani. Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 56 de ani, cetățean bulgar, conducea un ansamblu de vehicule, pe DN 6, din direcția Orșova către Caransebeș, la km 393, în localitatea Plugova, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule înmatriculat în Polonia, condus de un bărbat de cetățenie ucraineană, care circula în direcția opusă. În urma accidentului a rezultat decesul cetățeanului bulgar și vătămarea corporală a celuilalt conducător auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice.”, transmite IPJ Caraș-Severin.
În acest moment traficul rutier este restricționat pe ambele sensuri, pentru cercetări la fața locului.
De asemenea, urmează ca o macara de mare tonaj să ridice cele două tiruri de pe șosea, pentru degajarea părții carosabile.
foto: arhivă
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Tânără dispărută, găsită în stare de semi-conștiență într-un spațiu comercial! Există suspiciunea că ar fi fost violată
O tânără de 27 de ani a fost găsită de polițiști în stare gravă, într-un spațiu comercial din Haţeg, existând suspiciunea că ar fi fost violată.

Programul de lucru RETIM, în județul Timiș, pentru 1 Mai
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.
Teren de baschet nou, pe malul Begăi! De mâine își așteaptă sportivii
De mâine, timișorenii se vor bucura de o nouă zonă dedicată sportului, amenajată pe malul Begăi.
Primăria Timișoara solicită actualizarea dosarelor pentru locuințe sociale! Anunță anchete în rândul solicitanților
Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.
PNL Timiș, în slujba familiei Simonis! Consilierii din Moșnița Nouă, pe punctul de a comite un abuz, pentru a salva onoarea președintelui CJT
Dacă la nivel național, lanțul de iubire dintre PSD și PNL s-a rupt, pe plan local, interesele personale sunt mai presus de doctrine, convingeri și chiar de lege.
FOTO: Avansează lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Caransebeș-Lugoj! Stadiul execuției se apropie de 10%
Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Planifici un picnic, la Timișoara, de 1 Mai? Iată ce regului tebuie să respecți pentru a evita sancțiunile!
Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Umilința supremă, îndurată de o tânără care s-a îndrăgostit de cine nu trebuia! Ce a ajuns să facă fata pentru a-i face pe plac partenerului său?
Viața unei tinere s-a transformat într-un adevărat coșmar după ce și-a cunoscut așa-zisul iubit. A profitat de ea, a convins-o să se prostitueze, iar atunci când refuza, era bătută cu sălbăticie.
Atenție de unde îți cumperi rovinieta! Autoritățile trag un semnal de alarmă cu privire la costurile ascunse pe care le plătești
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

O tânără a fost tâlhărită, chiar în apartamentul în care locuia! Cum s-a întâmplat?
O tânără a trecut prin clipe de groază după ce a fost tâlhărită de un necunoscut în locuința sa.

Condiții mizere descoperite de inspectorii DSP, într-un liceu din Timișoara! A rămas fără autorizația sanitară
Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.
Tânăr din Timișoara, săltat de procurorii DIICOT! Este cercetat pentru trafic de droguri în formă continuată
Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Video: Criză pentru unii, risipă pentru alții! Primarul care aruncă banii publici pe telefoane, publicitate și contracte cu dedicație
Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.
Bărbat găsit mort, lângă o stână din Timiș! Prezenta mai multe mușcături de câini pe corp, dar cauza decesului nu a fost încă stabilită!
Un bărbat din Timiș, ajutor de cioban la o stână de pe raza localității Sânmihaiu German, a fost găsit mort în câmp. Pe trupul lui au fost descoperite mai multe urme de mușcături de câini.

Traseele mai multor tramvaie, deviate ca urmare a lucrărilor din Piața Traian! Cum vor circula garniturile?
Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.

Bărbat care și-a falsificat un document oficial, prins de polițiștii de frontieră! A primit interdicție de a intra în România, pentru o perioadă de 5 ani
Un cetățean turc care a prezentat un document fals polițiștilor de frontieră, în încercarea de intra în România, este acum cercetat penal.
Horticultura plantează 250 de arbori în cimitirul din Calea Șagului
Societatea Horticultura a demarat un proiect de regenerare a arborilor din cimitirul din Calea Șagului.
FOTO: Cele mai recente imagini de pe șantierul Stadionului Lego! A început amenajarea parcării
Continuă lucrările pe șantierul Stadionul Eroii Timișoarei, cunoscut sub numele de Stadionul Lego, din Calea Buziașului.







Lasă un răspuns