O nouă rubrică dedicată oportunităților de voluntariat, disponibilă pe site-ul Primăriei Lugoj
O rubrică nouă este disponibilă acum pe site-ul Primăriei Lugoj. Secțiunea intitulată „Fii voluntar în Lugoj!” se adresează tinerilor din municpiu, dar și celor din zonele învecinate, care caută oportunități de voluntariat.
Rubrica cuprinde astfel informații și legături directe spre instituțiile lugojene care organizează activități și proiecte de voluntariat, dar și detalii despre colaborare.
Demersul face parte din activitățile proiectului european „YESVolunteer – Fostering youth volunteering for personal and professional growth in a more social Europe”.
Potrivit primarului Călin Dobra, următarea etapă în dezvoltarea și promovarea activităților de voluntariat este organizarea primei Conferințe internaționale pe tema voluntariatului la Lugoj, la finalul lunii mai.
“După ce am creat grupul local de coordonare pentru voluntariat, acesta este următorul pas pe care îl facem pentru a susține tinerii și implicarea acestora în activități specifice domeniului. Participarea lor la activități de voluntariat aduce beneficii importante atât în dezvoltarea lor personală și profesională, dar și în ceea ce privește comunitatea locală. De altfel, pentru a dezvolta aceste teme, Primăria Municipiului Lugoj, ca partener în cadrul proiectului european YES Volunteer, se pregătește să organizeze la finalul lunii mai prima Conferință internațională pe tema voluntariatului la Lugoj”, a declarat primarul Călin Dobra, reprezentantul instituției partener în proiect.
Proiectul YESVolunteer reunește parteneri din Franța, Italia, Grecia, Letonia, Belgia, Bulgaria, România și Polonia și urmărește îmbunătățirea politicilor publice privind voluntariatul și inserția profesională a tinerilor, cu accent pe tinerii din zone rurale, urban mic și cu oportunități reduse.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
VIDEO: Ultimele imagini de pe tronsonul de cale ferată Lugoj-Timișoara Est! Stadiul lucrărilor este de aproape 75%
Lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Lugoj-Timișoara Est, lotul 2 al magistralei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, finanțate prin PNRR, continuă într-un ritm susținut. Stadiul lucrărilor a ajuns la 74,35%. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Aaquatim anunță lucrări, în mai multe localități din județ! Sursa de Vest See Full Bio

Oameni răniți, după un accident grav! Două mașini s-au izbit puternic, iar una dintre ele s-a răsturnat, pe o șosea din Timiș!
A fost mobilizare de forțe, azi-noapte, pe o șosea din Timiș, după ce două mașini, în care se aflau în total 5 persoane, s-au izbit violent. Sursa de Vest See Full Bio

Doi morți și trei răniți, după un impact devastator pe șosea! Accidentul, provocat de un tânăr de 19 ani
Două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei, printre care și un minor aflat în stare gravă, au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs azi-noapte. Sursa de Vest See Full Bio

Bravo, copii! Elevii de la Loga au cucerit Europa la robotică. Au devenit campioni și au luat premiul pentru inovație
Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Sursa de Vest See Full Bio

Ilie Bolojan, reconfirmat în funcția de președinte PNL! Ce decizie au luat liberalii, în privința taberei Veștea?
Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Sursa de Vest See Full Bio

Se schimbă programul mijloacelor de transport în comun din Timișoara! De mâine intră în vigoare orarul de vară
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! De mâine se închide circulația, pe mai multe străzi din Timișoara
La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Explozie după un incendiu violent. Două butelii au sărit în aer, în timp ce pompierii luptau cu flăcările
Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Sursa de Vest See Full Bio

Turneul Internațional Stradivarius ajunge la Timișoara cu un concert dedicat lui Constantin Brâncuși!
Timișorenii sunt invitați, luni, 22 iunie, la un nou concert din cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Incendiu uriaș, în miez de noapte! Trei case s-au făcut scrum, iar zeci de păsări au ars de vii
Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Sursa de Vest See Full Bio

Vremea se schimbă radical în vestul țării! A fost emis un Cod Galben de furtuni
După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

I-a pus cuțitul la gât, pentru 50 de lei! Individ capturat de polițiști și aruncat în arest
Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Sursa de Vest See Full Bio

Absolvenții de clasa a VIII-a intră mâine în febra examenelor! În Timiș, aproape 5.300 de elevi sunt așteptați să susțină Evaluarea Națională
Absolvenții clasei a VIII-a intră de mâine, în febra Evaluării Naționale 2026, primul examen important din parcursul lor școlar. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă extremă, după dispariția unui copil din Timișoara! A fost trimis mesaj Ro-Alert
Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Sursa de Vest See Full Bio

„Hall of fame” va răsuna în orașul de pe Bega! Celebra trupa irlandeză The Script urcă pe scenă la „Ziua Timișoarei”! Când este programat evenimentul?
Orașul de pe Bega se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei”, de data aceasta sub sloganul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate”. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent, pe autostradă! Două victime, printre care și un minor
Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio
Dormi pe spate? Poziția în care te odihnești poate fi motivul pentru care sforăi! Recomandările unui expert din UK
Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns