Skip to main content

Momentul mult așteptat de timișoreni! Cinema Studio a fost inaugurat, cu doi ani întârziere! Când vor avea loc primele proiecții de filme?

XPilates & Spa

A început numărătoare inversă până la vizionarea primelor filme la Cinema Studio, cel mai proaspăt inaugurat cinematograf din Timișoara.

După Cinema Victoria și Cinema Timiș a sosit rândul ca Cinema Studio, închis de mai bine de un deceniu, să-și întâmpine primii vizitatori. În această dimineață, clădirea destinată cinefililor din oraș, dar nu numai, a fost inaugurată.

„Este o zi cu mare bucurie! În sfârșit am recepționat clădirea Cinema Studio, închisă din 2011! Este al treilea cinematograf pe care îl deschidem și este cea mai dificilă lucrare, pentru că aici am dărâmat totul, doar fațada a rămas, iar în rest avem o clădire integral nouă. A costat 5 milione de euro, din care 4 provin de la Ministerul Culturii, adică fondurile de la „Capitală Culturală” și asta pentru noi înseamnă că această clădire este una dintre cele mai importante moșteniri ale ”Capitalei Culturale”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Primele proiecții de filme urmează să aibă loc în weekendul aniversar 6-8 decembrie, atunci când vor fi organizate mai multe activități culturale.

Noul Cinema Studio va fi inaugurat cu avanpremiera celui mai recent film semnat de renumitul regizor timișorean Andrei Ujică „Twist: Things we said today” și va fi urmat de o discuție cu acesta.

De asemenea, programul special al weekendului de inaugurare cuprinde și alte filme europene și românești, majoritatea fiind proiectate pentru prima dată în Timișoara.

Toate detaliile despre program se găsesc pe noul site cinemastudio-tm.ro, iar biletele vor fi disponibile în curând.

Cinematograful dispune de 2 săli de proiecție: una de 184 locuri și alta de 66 locuri, aceasta din urmă fiind concepută ca un spațiu multifuncțional.

De asemenea, întrucât, Cinema Studio a fost gândit astfel încât să devină un hub al industriilor recreative, care să reprezinte un nucleu pentru comunitatea de iubitori și creatori de film, cinematograful dispune de spații de montaj, studiouri, o cafenea, dar și o terasă foarte mare, unde vor putea fi organizate proiecții în aer liber.

Valoarea totală a investiției de reabilitare și dotare este de 24.832.818 lei (TVA inclus), din care 19.382.500 lei (TVA inclus) au fost alocați de Ministerul Culturii.

Lucrările la Cinema Studio au început în iunie 2021 și ar fi trebuit să fie gata pe la finalul anului 2022.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Momente de panică în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe. Bianca Albei See Full Bio

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Bianca Albei See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Bianca Albei See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Bianca Albei See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Bianca Albei See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Bianca Albei See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Bianca Albei See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Bianca Albei See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Bianca Albei See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Bianca Albei See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei