Modernizarea drumului care leagă Timişoara de autostradă, în impas!CJ Timiș reziliază contractul cu constructorul


Consiliul Județean Timiș a transmis o notificare de reziliere a contractului către firma care lărgește la patru benzi drumul dintre Timișoara și Autostrada Vestului prin Dumbrăvița și Giarmata.
Motivul rezilierii contractului este lipsa noii Garații de Bună Execuție pentru asigurarea realizării obligațiilor asumate prin Acordul contractual, în condițiile în care Garanția de Bună Execuție inițială constând într-o poliță emisă de City Insurance și-a pierdut valabilitatea deoarece societatea de asigurare se află în faliment.
CITEŞTE ŞI: Timișoara va avea machetă digitală! Este o premieră naţională
“În data de 26 noiembrie 2021, CJ Timiș a notificat constructorul că are la dispoziție 30 de zile să facă dovada noii Garanții de Bună Execuție, iar acesta nu s-a conformat deoarece nicio instituție de profil nu și-a asumat emiterea unui instrument de garantare care să corespundă cerințelor. În absența unei Garanții de Bună Execuție, Consiliul Județean Timiș nu ar fi putut face nicio plată către constructor, iar de-a lungul anului 2021 – CJT a constatat că activitatea acestuia este strâns dependentă de fluxul numerar venit din partea beneficiarului”, explică reprezentanţii CJT.
Relațiile contractuale dintre administraţia și constructor vor înceta la data de 3 februarie 2022, la 15 zile de la notificarea de reziliere.
În continuare, CJ Timiș va demara o achiziție pentru servicii de expertizare, care să investigheze și confirme stadiul și calitatea execuției de până acum, pentru a stabili status-quo de unde va prelua constructorul care va finaliza lucrările.
Dacă pregătirile vor decurge conform așteptărilor, la sfârșitul lunii iunie 2022, șantierul ar putea avea un constructor nou.
„Am încercat să mobilizăm constructorul, însă, din păcate, acesta este depășit de situație. Am evitat cât am putut rezilierea deoarece există un risc al pierderii finanțării europene, dar nu putem trece cu vederea întârzierile de pe șantier și faptul că a bătut pasul pe loc chiar și după ultimatumul primit în toamna târzie a lui 2021. Noi am moștenit firma și condițiile contractuale de la fosta administrație. Ca să evităm, pe viitor, astfel de probleme și neînțelegeri în execuție, asigurăm atât cetățenii cât și firmele care se înscriu la licitație că vom fi foarte preciși în formularea cerințelor. Conform Programului Operațional Regional, ultimele plăți pentru execuția proiectului se vor putea efectua în luna decembrie 2023. În momentul de față știm că suntem semnificativ în întârziere, dar nu avem un tablou foarte exact al situației deoarece constructorul a refuzat în mod repetat să actualizeze graficul de lucrări. Pentru acest lucru a primit penalități de 4.000 lei/zi de-a lungul ultimelor luni”, spune Alin Nica, președintele CJ Timiș.
CITEŞTE ŞI: Primăria dă peste 100 de mii de lei, pe un ghid de amenajare a spaţiilor publice
Problemele întâmpinate în proiectul de modernizarea a DJ691 au fost accentuate de faptul că Primăria Timișoara a refuzat în repetate rânduri procedura de predare a stâlpilor și a rețelelor de alimentare pentru troleibuze, astfel încât constructorul să fi avut posibilitatea de a lucra la lărgirea drumului județean pe raza comunei Dumbrăvița.
Contractul, în valoare de aproape 62 de milioane de lei, a fost semnat cu asocierea de firme TECHNOCER SRL, OPR ASFALT SRL, OBRAS PUBLICAS Y REGAIDOS SA şi PROCAD SRL.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns