Skip to main content

Moarte suspectă, la Arad! Ancheta amplă, după ce o copilă a dat naştere unui bebeluş mort

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Este anchetă în judeţul Arad, după ce o fetiţă de 13 ani, însărcinată în luna a noua, a sunat disperată la 112.

Copila acuza dureri mari, astfel că ambulanţa a dus-o de urgenţă la cel mai apropiat spital, cel din Ineu.

CITEŞTE ŞI: Mihai Fifor, la Timişoara: Spitalul Militar va fi reabilitat complet până în 2020!

În scurt timp, fata a dat naştere unui copil mort.

Bebeluşul, cu o greutate de 1850 de grame, era într-o stare avansată de descompunere, ceea ce înseamnă că era decedat de câteva zile, în pântecele mamei.

Familia fetei lansează însă acuzaţii grave la adresa personalului medical de pe ambulanţă.

Mama copilei, citată de aradon.ro, susţine că minora a fost înjurată şi obligată să stea pe scaun, nu pe targă, deşi avea dureri foarte mari.

CITEŞTE ŞI: Doina Cornea a murit! Fosta disidentă anticomunistă avea 88 de ani

În acest context, a fost demarată o anchetă internă, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad.

În paralel, pe fir au intrat şi poliţiştii, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cazul este cercetat şi de Direcţia pentru Protecţia Copilului, în condiţiile în care fata care a dat naştere acestui bebeluş mort, are numai 13 ani.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

S-a dat startul alegerilor prezidențiale. În urmă cu puţin timp, la ora 7:00, toate secţiile de votare din Timiș, dar și din restul țării au fost deschise, iar cetățenii cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne.
S-a dat alarma în urmă cu puțin timp, după un apel de urgență care anunța că un bărbat a căzut în râul Bega, în zona Parcului Copiilor, și că cel mai probabil s-a înecat.
Pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1 se lucrează într-un ritm susținut, cu un flux constant de muncitori și utilaje. Potrivit DRDP Timișoara, stadiul general al lucrărilor a depășit 60%.
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier și pietonal, astăzi, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv The Color Run TM 2025.
Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare anunță lansarea Bega Boat Race, o competiție specială ce va avea loc în 23 mai, de la ora 16:00, în Timișoara, pe râul Bega, în cadrul celei de-a șaptea ediții a concursului internațional de robotică, RoboTEC.
Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență, noaptea trecută, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la două anexe ale unei gospodării din satul Clopotiva, comuna Râu de Mori, județul Hunedoara.
Cu doar o zi înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, sute de timișoreni s-au adunat în Piața Victoriei, la mitingul pro-european organizat de Inițiativa Timișoara și Societatea Timișoara.
Este prima zi de vot pentru românii din diaspora, iar până la această oră au trecut pe la urne peste 137 de mii de alegători. Printre aceștia se află și viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean.
În data de 14 mai, Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București în colaborare cu Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED și Camera de Comerț, Insustrie și Agricultură Timiș, sub egida Ambasadei Statului Israel la București, au organizat un seminar online dedicat inovațiilor israeliene în domeniul telemedicinei și digitalizării sistemului medical.
Pompierii au fost solicitați, în această dimineață, să intervină pentru salvarea unei pisici care a căzut într-o fântână adâncă de circa 10 metri.