Skip to main content

Mită, la frontieră! Un cetățean bulgar a încercat să își plătească ieșirea din țară! Ce nereguli au descoperit polițiștii?

XPilates & Spa

Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

S-a întâmplat în urmă cu trei zile, la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița.

Bărbatul s-a prezentat la volanul unei mașini înmatriculate în Bulgaria. Așa cum este procedura, polițistul de frontieră i-a solicitat documentele de călătorie, actele autoturismului și permisul de conducere.

Șoferul nu aprezentat însă permisul de conducere. În schimb, i-a oferit agentului 50 de euro, în speranța că „îi va închide ochii” și îl va lăsa să își continue deplasarea.

Polițistul de frontieră a refuzat categoric suma de bani și a informat persoana în cauză că fapta sa constituie infracțiunea de dare de mită. Totodată, au fost demarate verificări extinse, în urma cărora s-a constatat că acesta nu are permis de conducere valabil, emis de autoritățile din Bulgaria.

În consecință, a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și dare de mită, iar sesizarea a fost înaintată către Serviciul Județean Anticorupție Timiș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru continuarea cercetărilor.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii. S-a întâmplat în urmă cu trei zile, la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița. Bărbatul s-a prezentat la volanul unei mașini înmatriculate în Bulgaria. Așa cum […]

EXPO TIMIȘOARA INTERNAȚIONAL în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuc în atenția publicului EZOTERIC FEST, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”.

Rosarte cultural summer season poster with pink roses; events June 18–21, 2026 at Parcul Rozelor, 20:30 PM.

Sezonul verii va debuta în forță, la Timișoara. Casa de Cultură anunță organizarea primei ediții a unei stagiuni estivale, „Rosarte”, în Parcul Rozelor.

Smoke rising over a forested hillside on a cloudy day, indicating a wildfire nearby.

Pompierii cărășeni s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și pășune împădurită, în zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș.

Festivalul „Launmomentdat în parc” revine la Timișoara cu cea de-a 9-a ediție. Astfel, între 12 și 14 iunie, Parcul Regina Maria devine din nou punctul de întâlnire al scenei independente și alternative.

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.