Skip to main content

O lună dedicată copiilor și tinerilor, în cadrul ediției aniversare a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Vezi aici programul complet al evenimentelor!

XPilates & Spa

În cadrul ediției aniversare cu numărul 50 a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, Filarmonica Banatul Timișoara propune un program amplu dedicat publicului tânăr, desfășurat pe întreaga durată a lunii mai.

Sub conceptul „Educație muzicală la FBT”, seria de evenimente reunește recitaluri și concerte educative adresate copiilor și adolescenților cu vârste între 0 și 18 ani.

Programul își propune să apropie noile generații de muzica clasică și de experiența concertului live, prin formate adaptate fiecărei categorii de vârstă, de la bebeluși până la adolescenți.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

• 1 mai 2026, ora 10:00 – Sala Capitol- FINAL JOURNEY

Concert simfonic educativ (14–18 ani). Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul, dirijată de Stefan Geiger, va interpreta Simfonia nr. 9 în re major de Gustav Mahler, în cadrul repetiției generale a concertului programat în aceeași seară. Un moment muzical de amploare, dedicat adolescenților, care oferă ocazia de a descoperi una dintre marile lucrări ale repertoriului simfonic. Evenimentul face parte din programul „Timișoara pentru Tineri”, iar intrarea la concert este liberă.

• 2 mai 2026, orele 11:00 și 12:30 – Sala Capitol- LITTLE STEPS

Recital educativ pentru bebeluși (0–2 ani). Un prim contact delicat cu muzica, construit special pentru cei mai mici spectatori, într-un cadru prietenos și relaxant. Ioana Sabo la oboi și Regina Borinov la pian îi întâmpină pe bebeluși cu sunete blânde, adaptată vârstei fragede.

• 2 mai 2026, ora 11:00 – Centrul Cultural și Educațional Kuncz- BEATS AROUND THE WORLD

Recital educativ (14–18 ani). Talentata percuționistă Sorina Savii propune un parcurs muzical prin ritmuri și influențe din diferite zone ale lumii, într-un program conceput ca o introducere vie și accesibilă în diversitatea expresiilor  muzicale. Evenimentul face parte din programul „Timișoara pentru Tineri”. Participarea este gratuită.

• 3 mai 2026, ora 11:00 – Piața Sf. Gheorghe- BEATS AROUND THE WORLD

Recital educativ (14–18 ani). Programul continuă ideea explorării muzicii din diferite culturi, într-o formă mai amplă și orientată spre experiența directă a publicului în spațiul urban. Recitalul face parte din programul „Timișoara pentru Tineri”. Eveniment cu intrare liberă.

• 23 mai 2026, ora 11:00 – Sala Capitol- LOLLIE TUNES

Recital educativ (2–7 ani), cu muzică din desene animate. Interpretează Ana David (vioară), Carmen Iuga (vioară), Andreea Szekeres (violoncel), Bogdan Preda (flaut) și Andreea Olariu (pian), cu aranjamente semnate de Cristian Spătaru. Evenimentul este prezentat de Ionuț Marian Pîrvulescu.

Un eveniment interactiv și atractiv, care aduce în prim-plan coloane sonore îndrăgite din animații, într-o formulă accesibilă și foarte îndrăgită de copii.

• 31 mai 2026 – Sala Capitol-

-ora 10:00 – MUZICA PRIMELOR ZÂMBETE

Recital educativ de percuție (0–2 ani). Sorina Savii propune o experiență senzorială bazată pe ritm și explorare sonoră, dedicată celor mai mici participanți.

-ora 11:30 – SUNETE PENTRU MICII EXPLORATORI

Recital educativ de percuție (3–5 ani). Un spectacol interactiv care încurajează curiozitatea și descoperirea prin ritm.

-ora 13:00 – DESCOPERĂ RITMUL

Recital educativ de percuție (6–10 ani). O introducere captivantă în universul percuției, adaptată copiilor de vârstă școlară.

Biletele sunt disponibile online și la casieria Filarmonicii, cu excepția evenimentelor incluse în programul „Timișoara pentru Tineri”, care sunt cu intrare gratuită.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest