OncoHelp organizează ediția aniversară a proiectului „Ora de Autoîngrijire” care urmărește să sprijine pacienții oncologici și familiile acestora

Un diagnostic oncologic nu înseamnă doar tratament. Înseamnă teamă, întrebări fără răspuns, decizii dificile și, de multe ori, nevoia de a învăța, de la zero, cum să ai grijă de tine.
Proiectul Asociației OncoHelp, intitulat „Ora de Autoîngrijire”, ajuns la ediția cu numărul 5, urmărește să îi ajute pe pacienți să își poată recâștiga, treptat, controlul asupra propriei stări de sănătate și asupra deciziilor care le influențează parcursul terapeutic, oferindu-le, în același timp, informații corecte, explicate pe înțelesul tuturor.
Astfel, începând cu 5 mai, în fiecare marți, timp de 9 săptămâni, specialiștii Asociației OncoHelp vor organiza întâlniri într-un format informal, în care pacienții vor putea înțelege mai bine boala, tratamentul și, mai ales, rolul pe care îl au în propria recuperare.
„În momentul în care primești un diagnostic oncologic, sentimentul dominant este, de cele mai multe ori, pierderea controlului. Totul se schimbă brusc: ritmul vieții, prioritățile, felul în care te raportezi la propriul corp. Prin „Ora de Autoîngrijire” încercăm să reconstruim, pas cu pas, acest echilibru. Nu vorbim doar despre informații medicale, pe care pacienții le primesc în mod obișnuit în timpul consultațiilor, ci despre înțelegere, asumare și capacitatea de a merge mai departe. Îi ajutăm să își recunoască nevoile, să își înțeleagă limitele, dar și resursele interioare. Este un spațiu în care pacienții învață că nu sunt definiți de boală, ci și de modul în care aleg să o gestioneze”, spune Dana Nagy, șef Compartiment Îngrijiri Paliative în cadrul Asociației OncoHelp.
Printre subiectele abordate la ediția cu numărul V se numără sănătatea sânilor, rolul psihologului în parcursul oncologic, ce presupune îngrijirea paliativă, dar și ce înseamnă internarea pentru îngrijirea paliativă sau ce poate și ce nu ar trebui să mănânce un pacient oncologic.
Un capitol aparte îl va reprezenta radioterapia, în cadrul căruia vor fi demontate, științific, miturile existente și vor fi oferite informații utile pentru cei care urmează un tratament oncologic.
„Aceste întâlniri le-am gândit ca pe un spațiu în care să explicăm clar și pe înțelesul tuturor ce înseamnă boala, tratamentul și etapele prin care trec pacienții oncologici. Vrem să corectăm miturile, să explicăm procedurile și, poate cel mai important, să le redăm pacienților sentimentul de control. Este, dacă vreți, o formă de educație medicală aplicată, care îi ajută pe pacienți să devină parte activă în propriul parcurs terapeutic”, completează șeful Compartimentului Îngrijiri Paliative.
În total, 12 medici, având ca specialități oncologia, hematologia și radioterapia, alături de 2 psihologi, vor susține aceste sesiuni.
Prima întâlnire va avea loc marți, 5 mai, de la ora 10.00.
Înscrierea în program se poate face la numărul de telefon 0749 190 804 sau prin e-mail, la adresa: claudia.perta@oncohelp.ro
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns