Maşină făcută bucăţi! Șoferița, o femeie de 26 de ani, a ajuns la spital

Un accident grav s-a petrceut în urmă cu puţin timp, din cauza unei şoferiţe care a pierdut controlul asupra maşinii.
S-a întâmplat în judeţul Caşa-Severin, în zona localităţii Teregova, unde autoturismul scăpat de sub control a ieşit de pe şosea și practic s-a rupt în două.
Femeia se deplasa dinspre Herculane spre Caransebeş, iar accidentul a fost anunţat de martori.
”Femeia de 26 de ani aflată la volanul autoturismului implicat în accident a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0”; transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
CITEȘTE ȘI: Lovitură grea pentru PSD! Primarul din Sânandrei, Claudiu Coman, a trecut la liberali!
Polițiștii cărășeni continuă cercetările în acest caz și urmează să stabilească modul în care s-a petrecut accidentul. Totodată a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Nicușor Dan este oficial, noul președinte al României! Curtea Constituțională i-a încredințat mandatul și a respins cererea lui Simion de anulare a alegerilor

Vaporașele STPT, trase pe dreapta sâmbătă din cauza unei competiții sportive

Descinderi la un liceu, pentru deturnarea de fonduri europene! Contabila unității, își muta banii, în propriile conturi

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a ajuns la Timișoara!

Încă o persoană a căzut în capcana escrocilor din online! Paguba este de 45 de mii de lei. Cum a fost păcălită?

Bărbat, reținut de polițiști, după ce a bătut cu bestialitate un câine

Ești în căutarea unui job? AJOFM Timiș organizează Bursa Locurilor de Muncă, la Bastion! Sute de posturi disponibile

Atenție, șoferi! Un tronson din autostrada vestului, închis din cauza unui transport agabaritic de peste 750 de tone

O altă statuie de pe fațada Palatului Karl Kunz din cartierul Fabric a fost refăcută în cadrul proiectului „Patrimoniu reîntregit”!

Bastionul răsună din nou! JazzyBIT și The Bandits aduc energia pe scenă

Mai multă grijă pentru cei mai vulnerabili copilași! Spitalul Louis Țurcanu va avea o secție modernizată și mai spațioasă, pentru îngrijiri paliative

Bărbat încarcerat, după un impact violent! A ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului UPDATE: Medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă

Orice viață contează! O văcuță și o pisică, salvate de pompieri

Alfred Simonis îl desființează pe George Simion, despre care spune că e incoerent, periculos și manipulat de ruși

Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A1

ADR Vest lansează un nou apel de proiecte. Peste 50 de milioane de euro, pentru spații publice moderne, în orașele din vestul țării

Trei firme și trei asocieri se bat pe contractul de peste 14 milioane de lei, pentru construcția centrului de recuperare pentru tineri dependenți de droguri, la Ciacova

Lasă un răspuns