Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din România după dezbatarea electorală dintre Donald Trump și Kamala Harris: Patriotismul fostului lider de la Casa Alba are ecouri și în România!

Președintele Partidului Republican, Marian Cucșa, face o paralelă între republicanii din America, în frunte cu Donald Trump, și cei din România, și prezintă similitudinile politicilor publice și ale doctrinelor pe care se bazează cele două partide.
Acesta afirmă că trăsăturile definitorii ale republicanilor din România și ale celor de peste ocean sunt patriotismul și devotamentul față de națiune și față de valorile țării.
De asemenea, Cucșa spune că prin susținerea pe care i-o arată lui Donald Trump, republicanii din țara noastră demostrează că își doresc o Românie puternică și că resping ideile globaliste, care reprezintă o amenințare pentru identitatea unei țări.
„Donald Trump a pus totdeauna America pe primul loc . El continuă să lupte pentru prosperitatea și siguranța poporului american. Si în primul mandat la Casa Albă dar și acum, în lupta sa pentru un al doilea, Donald Trump a promovat politica „America First”, susținând că reducerea deficitului comercial și pe revenirea industriilor strategice pe teritoriul Statelor Unite sunt primele și cele mai importante măsuri ce pot fi luate pentru a face America GREAT AGAIN!
Lupta sa pentru a revitaliza economia țării poate nu a fost pe placul multor dușmani politici dar a avut efect. Măsurile sale protecționiste, precum renegocierea Acordului NAFTA sau impunerea tarifelor pe importurile din China, au urmărit să asigure independența economică a țării și să protejeze locurile de muncă americane. Asta trebuie sa faca fiecare lider, sa lupte pentru poporul lui și asta a arătat și în cadrul dezbaterii cu vicepreședinta Kamalla Harris.
Candidata democratilor nu s-a dezis de ceea ce este, o progresista care nu are nici un plan pentru această țară. Realitatea din America este că cetațenii simpli pleacă din zonele controlate de democrați spre zone controlate de republicani pentru că nu mai pot trăi din cauza taxelor foarte mari impuse de democrați.
Dragostea lui Trump pentru America nu s-a manifestat doar prin politici economice și de securitate, ci și prin apărarea valorilor fundamentale care au stat la baza construcției acestei națiuni. Trump a fost un susținător ferm al dreptului la viață, al libertății religioase și al drepturilor individuale, considerând că aceste principii sunt esențiale pentru menținerea unei societăți libere. Patriotismul lui Donald Trump are ecouri și în România, unde republicanii și-au arătat, de-a lungul timpului, devotamentul față de națiune și față de valorile românești. La fel cum Trump a pus America pe primul loc, și noi ne-am străduit întotdeauna să păstrăm tradițiile și valorile fundamentale ale României, luptând pentru integritatea și bunăstarea țării.
Prin susținerea lui Trump, republicanii români își reafirmă convingerea că o țară puternică trebuie să fie suverană și capabilă să își apere granițele, valorile și tradițiile. Ei susțin politici care resping ideile globaliste ce pot amenința identitatea națională”, declară președintele partidului Republican din România, Marian Cucșa.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Două firme vor să livreze troleibuze pentru Primăria Timișoara! Una dintre ele este din România, dar deținută de un cetățean turc
S-a încheiat licitația pentru achiziția, de către Primăria Timișoara, a 10 noi troleibuze cu baterii. Sursa de Vest See Full Bio
Video: De la sărăcie la lux și opulență. Cum a ajuns Simonis să învârtă milioane de lei, după ce a devenit președintele Consiliului Județean Timiș?
Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Rata șomajului a scăzut ușor, în Timiș! Câte persoane s-au angajat, luna trecută, prin AJOFM?
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș anunță o ușoară scădere a ratei șomajului în județ. Sursa de Vest See Full Bio

De la vila lui Cârpaci la grădiniță! Primăria face primul pas pentru integrarea clădirii de pe Loga 52, în circuitul școlar
Așa cum a anunțat primarul Timișoarei, încă de la recuperarea ei, vila de Bulevardul Loga nr. 52, va fi transformată într-o grădiniță cu program prelungit. Sursa de Vest See Full Bio
Ștrandul STPT, închis temporar din cazua unor probleme tehnice
Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Sursa de Vest See Full Bio
Medicii trag un nou semnal de alarmă! Unul din trei accidente de trotinetă electrică implică un copil
Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Sursa de Vest See Full Bio

Au încercat să le ofere bani polițiștilor de frontieră, pentru a-și continua deplasarea! Doi bărbați, cercetați pentru dare de mită
Surpriză pentru polițiștii de frontieră, care au oprit pentru control două autoturisme. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio
Schimbare spectaculoasă în centrul unei localități din Timiș! Parc muzical, loc de joacă, teren multisport și scenă pentru evenimente
Locuitorii din Jebel se vor putea bucura de o nouă zonă de agrement și petrecere a timpului liber. Primăria a lansat licitația pentru realizarea unui parc tematic. Sursa de Vest See Full Bio
Experiență internațională pentru Muzeul Apei din Timișoara, prin Aquatim
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio
Salubrizare Timișoara face angajări pentru mai multe posturi operative
Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

Video: A fost capturat individul care a deschis focul și a făcut patru victime!
Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă, după ce un bărbat a scos o armă și a început să tragă! A împușcat mai mulți oameni
Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Se întrerupe furnizare apei, în mai multe localități din județ! Aquatim spală rețelele de distribuție
Pentru lucrări de spălare a rețelelor de distribuție, furnizarea apei va fi întreruptă în mai multe localități din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Au vrut adrenalină, dar au ajuns după gratii. Doi tineri au fost reținuți după o plimbare nebună, cu ATV-ul
Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Sunt anunțate noi restricții de circulație, la Timișoara, pentru desfășurarea unor lucrări
Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să înveți să cânți, să dansezi sau să pictezi? Școala de Vară de la Centrul de Cultură și Artă își deschide porțile, la Timișoara
Vrei să urmezi cursuri de pian, vioară, canto, dans, pictură sau fotografie, în această vară? Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează un program dedicat. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de elevi din Timiș! Mâine încep probele Bacalaureatului 2026 cu evaluarea competențelor
Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns